Select your Top Menu from wp menus

Mai multe instituţii de învăţământ au fost închise din cauza infecţiilor respiratorii

Mai multe instituţii de învăţământ din ţară şi-au sistat temporar activitatea din cauza numărului mare de infecţii respiratorii acute. Este vorba despre câteva grădiniţe şi o şcoală din raionale Călăraşi, Străşeni, Taraclia şi Ceadîr-Lunga.

Solicitat de IPN, şeful Direcţiei învăţământ preuniversitar din cadrul Ministerului Educaţiei, Valentin Crudu, a declarat că este vorba despre două grădiniţe din Călăraşi şi Străşeni. Activitatea instituţiilor a fost suspendată după ce 34 de copii, în total, s-au îmbolnăvit de infecţii respiratorii acute.

Valentin Crudu a menţionat că de asemenea a fost întreruptă activitatea într-o şcoală din raionul Taraclia. În acest caz este vorba de circa 40 de copii bolnavi din cei 260 de elevi. Deocamdată cele trei instituţii au fost închise pentru o săptămână. În cazul şcolii, administraţia instituţiei urmează să prezinte ministerului un orar de recuperare a orelor.

De asemenea, a fost sistată activitatea unei grădiniţe din Ceadîr-Lunga. Solicitat de IPN şeful Centrului raional de Sănătate Publică, Ivan Hasta, a declarat că din cei 195 de copii, care frecventau instituţia 59 s-au îmbolnăvit. Totodată, 12 cadre didactice din grădiniţă suferă de infecţii respiratorii acute.

Cele două instituţii de învăţământ preşcolar din raion, care au fost închise acum două săptămâni din cauza numărului mare a infecţiilor respiratorii, şi-au reluat activitatea.

La începutul săptămânii, autorităţile au anunţat că pragul epidemic de îmbolnăvire prin infecţiile respiratorii acute a fost depăşit. Săptămâna trecută numărul persoanelor afectate a crescut de 1,2 ori faţă de săptămâna precedentă şi a ajuns la peste 12 mii de cazuri. Totodată, de la începutul sezonului, în ţară s-au înregistrat peste 300 de cazuri de gripă sezonieră, iar patru persoane au decedat. Autorităţile au dispus ca evenimentele publice cu multă lume să fie temporar interzise.