Categories: EconomicSocialȘtiri

Mai bine de jumătate din populație nu este mulțumită de situația economică din țară, BOP

Situația economică a Republicii Moldova rămâne neschimbată în comparație cu cea de acum un an, consideră 42,3% din respondenții Barometrului de Opinie Publică, prezentat de Institutul de Politici Publice. Totodată, 33,7% din respondenți cred că aceasta va rămâne neschimbată și peste un an. Cercetarea mai arată că peste jumătate dintre intervievați nu sunt mulțumiți de situația economică din țară – 67%, ceea ce reprezintă cu 16 puncte procentuale mai mult decât în studiul din primăvara acestui an. 25% din respondenți au spus că sunt nici mulțumiți, nici nemulțumiți, transmite IPN.

Totodată, 19,4% din respondenți consideră că peste un an situația economică va fi puțin mai bună, iar 0,9% cred că va fi mult mai bună. 18,7% cred că situația economică va fi puțin mai proastă, iar 8,2% cred că va fi mult mai proastă. Răspunzând la întrebarea legată perspectivele de peste un, cei mai optimiști sunt tinerii. 27,9% dintre respondenții care cred că situația se va îmbunătăți, mai mult sau mai puțin, au între 18 și 29 de ani. La polul opus sunt vârstincii. 29,5% din cei care cred că lucrurile vor merge mai prost au peste 60 de ani.

Întrebați cât de mulțumiți sunt de locuința în care stau, majoritatea respondenților au spus că sunt „destul de mulțumiți” și „foarte mulțumiți”: 58,7% și, respectiv, 9,2% dintre respondenți. „Nu prea mulțumiți” de locuință sunt aproape 20% dintre respondenți, iar  aproape 12% sunt „deloc mulțumiți”.

La aceeași întrebare, dar cu referire la transportul public, 50,8% și 3,8% dintre respondenți s-au declarat „destul de mulțumiți” și „foarte mulțumiți”. „Nu prea mulțumiți” și „deloc mulțumiți” de transportul public sunt 24,3% și, respectiv, 17,1% dintre respondenți.

Intervievații au fost întrebați și despre faptul cât de mulțumiți sunt de asistența medicală de care au parte. „Destul de mulțumiți” și „foarte mulțumiți” sunt 27,1% și 1,5% din respondenți. Cota celor „nu prea mulțumiți” și „deloc mulțumiți” este net mai mare: 34,3% și, respectiv, 34,0%.

Intervievații consideră că pentru a îmbunătăți situația social-economică din țară trebuie întreprinse măsuri în primul rând cu privire la combaterea corupției. De asemenea, a fost menționată schimbarea conducerii țării, dar și combaterea criminalității.

Sondajul a fost efectuat în perioada 18 noiembrie-5decembrie, pe eșantion de 1113 persoane din 82 de localități, reprezentativ pentru populația adultă a Republicii Moldova, cu excepția regiunii transnistrene. Eroarea maximă este +/- 2,8%.

RadioOrhei

Recent Posts

Scade prețul gazelor naturale. ANRE a aprobat un nou tarif

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat un nou tarif pentru gazele naturale…

44 de minute ago

Judecătoria Orhei a anulat decizia prin care o localitate din raion a aprobat sponsorizarea cu cetățeanul ruso-israelian Igal Shved

Decizia prin care consiliul sătesc Mîrzești din raionul Orhei a aprobat condițiile de sponsorizare a…

3 ore ago

Comunicat DSE Orhei: recomandări pentru lăcașele de cult în preajma Paștelui

Suntem în săptămâna patimilor, e săptămâna în care creștinii se pregătesc de sărbătorile pascale. Și…

2 zile ago

Consumatorii ar putea plăti mai puțin pentru gazele naturale. Moldovagaz solicită ANRE revizuirea tarifului

Moldovagaz solicită Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) revizuirea tarifului la gazele naturale. Furnizorul…

6 zile ago

Ce avere declară pentru 2023 prezentatorul de la adunarea Pobedăi lui Shor

Evenimentul de coalizare a forțelor proruse afiliate lui Ilan Shor, care s-a ținut la Moscova,…

6 zile ago

Curtea Supremă de Justiție a amânat pentru toamnă examinarea recursului în care Genesis International SRL cere 14 milioane de lei de la ÎM SCL Orhei

Admisibilitatea recursului declarat de Întreprinderea Municipală Servicii Comunal-Locative Orhei contra SRL Genesis Internațional, prin care…

7 zile ago