Select your Top Menu from wp menus

Magistrat român la Chişinău: Degeaba aveţi instituţii dacă ele nu funcţionează

Instituţiile de drept din Republica Moldova nu funcţionează şi sunt influenţate politic. De această părere este judecătorul Cristi Danileţ, membru al Consiliului Superior al Magistraturii din România. Declaraţia a fost făcută în cadrul conferinţei „Anticorupţia: Situaţia actuală şi studiul de caz al României”, eveniment organizat la Chişinău de Institutul de Politici şi Reforme Europene (IPRE), în colaborare cu Institutul de Politici Europene de la Berlin, transmite IPN.

„Degeaba aveţi instituţii, dacă ele nu funcţionează. Democraţia se sprijină pe o justiţie independentă. Există trei piloni care stau la baza unei justiţii independente: avocatura, procuratura şi judecătorii. Atât timp cât şefii instituţiilor de drept sunt numiţi cu implicarea politicului, nu putem vorbi despre o justiţie independentă. E o problemă că numirea şefilor unor instituţii de drept depinde de Parlament”, a precizat magistratul român.

Cristi Danileţ a îndemnat cetăţenii Republicii Moldova să se implice mai activ în lupta pentru un sistem judecătoresc independent. „Independenţa justiţiei nu este un privilegiu al judecătorilor. Independenţa justiţiei este un drept al omului. Independenţa justiţiei nu trebuie să protejeze judecătorii de iresponsabilitate. Cetăţeanul trebuie să fie acel care luptă pentru independenţa justiţiei”, a declarat Danileţ.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/magistrat-roman-la-chisinau-degeaba-aveti-institutii-daca-ele-nu-functioneaza/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19