Select your Top Menu from wp menus

Mafia japoneză şi-a lansat propria publicaţie, cu o rubrică dedicată poeziei

Yakuza, sindicatul crimei organizate din Japonia, şi-a lansat propria publicaţie, care include şi o rubrică dedicată poeziei.
Potrivit mai multor ziare japoneze, primul număr al publicaţiei Yamaguchi-gumi Shinpo – Gazeta clanului Yamaguchi, unul dintre cele mai puternice şi importante din Japonia – a fost lansat de curând.

În mod previzibil, publicaţia nu se găseşte la chioşcurile de ziare obişnuite, însă cei circa 28.000 de membri ai clanului au primit acest prim număr, de opt pagini, al cărui editorial este scris de şeful grupării, Kenichi Shinoda, cu scopul de a ridica moralul „trupelor” sale.

Potrivit cotidianului Sankei Shimbun, care a reuşit să facă rost de publicaţie, Kenichi Shinoda le reaminteşte în editorialul său tinerelor generaţii yakuza valorile şi disciplina care au făcut ca sindicatul crimei organizate din Japonia să crească în importanţă în decursul deceniilor. El le spune acestora că yakuza trece prin „timpuri grele” şi că nu trebuie să se culce pe lauri dacă vor să-şi dezvolte afacerile şi să obţină venituri.

Publicaţia conţine şi rubrici mai „lejere”: o pagină cu jocuri (Go, Shogi), o cronică literară cu haiku (poeme tradiţionale japoneze) şi o pagină de ştiri mondene, unde cititorii pot vedea toate detaliile despre cele mai recente partide de pescuit ale şefilor clanului.

Ca şi mafia italiană şi triadele din China, membrii yakuza au afaceri în domenii diverse, de la jocuri ilegale la trafic de droguri şi prostituţie, activităţi bancare şi imobiliare. Organizaţiile care fac parte din yakuza nu sunt oficial ilegale, iar activităţile lor au fost mult timp tolerate de autorităţi, însă legile anti-mafia au devenit din ce în ce mai dure în ultimii ani. Numărul membrilor yakuza a scăzut în ultimii ani, cu circa 7.000 anual, însă cifra lor totală ajunge la peste 63.000 în arhipelag, potrivit cifrelor furnizate de poliţia naţională.

Potrivit presei japoneze, al doilea număr al publicaţiei Yamaguchi-gumi Shinpo ar trebui să apară în câteva luni.

sursa: mediafax.ro


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/mafia-japoneza-si-a-lansat-propria-publicatie-cu-o-rubrica-dedicata-poeziei/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19