Luni, în a doua parte a zilei, un grup de membri ai Partidului Democrat, în frunte cu Vladimir Plahotniuc, va avea o întâlnire cu grupul celor 14 deputați care au părăsit Partidul Comuniștilor, a declarat președintele PD, Marian Lupu.
Potrivit lui Lupu, deputații PD și cei 14 comuniști ar putea crea o „Platformă Social-Democrată” comună, din care să facă parte 34 de deputați, care ar urma să formeze cea mai numeroasă fracțiune parlamentară.Lupu a salutat „revenirea” lui Plahotniuc în politică, Lupu a mai spus că „PD va face tot posibilul pentru a atrage cât mai mulți deputați din alte partide proeuropene într-o coaliție parlamentară largă”.Amintim că, 14 deputați comuniști au anunțat luni, în cadrul unei conferințe de presă „că se dezic de jocurile politice ale conducerii PCRM” și că „se dedică doar cetățenilor”.Această acțiune a deputaților comuniști are loc la doar câteva ore după ce Vladimir Plahotniuc a anunțat că „revine” în politică