Categories: PoliticȘtiri

Lupu insistă pe demisia lui Filat după ce liderii fostei AIE-2 s-au întâlnit cu preşedintele Timofti. VIDEO

Liderii fostei AIE-2 s-au întâlnit în această seara la reşedinţa de stat cu Preşedintele Nicolae Timofti. Aceştia au discutat despre criza politică creată, iar la ieşire au făcut declaraţii pentru presă
Ghimpu a declarat că Alianţa trebuie să existe doar că în alte condiţii şi că susţine în continuare ideea demisiei lui Vlad Filat şi Marian Lupu
Lupu a reiterat că orice discuție poate începe doar după demisia lui Filat, demisia sa și doar în aceste conditii se poate negocia semanrea unui nou acord.
Preşedintele Timofti a declarat jurnaliştilor că a discutat cu cei trei lideri şi fiecare şi-a expus părerea.Acesta a mai spus că a propus intreprinderea tuturor măsurilor necesare pentru ca AIE să fie păstrat.
Discuţia de la reşedinţa de stat a urmat după o întrevedere a Preşedintelui Timofti cu ambasadorul SUA la Chişinău , Wiliam Moser. Diplomatul american s-a arătat îngrijorat față de disensiunile existente în Coaliția aflată la putere, despre care a spus că trebuie să găsească o formulă pentru a continua actul de guvernare pe care și l-a asumat acum 2 ani. Acesta a subliniat importanța continuării reformelor care, în opinia sa, ar trebui să fie vizibile și resimțite de populație. Oficialul s-a referit în particular la reforma din justiție.
Potrivit Europa Liberă ministrul suedez de externe Carl Bildt, care a vizitat săptămâna aceasta Chișinăul împreună cu colegii săi din Marea Britanie și Polonia, le-a cerut astăzi de la Bruxelles liderilor alianței de guvernământ din Moldova să continue reformele

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

5 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

2 săptămâni ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago