Centrele meteorologice regionale arată că în luna mai 2012 regimul termic va fi mai ridicat, iar cel pluviometric mai scăzut decât de obicei, a relatat directorul Serviciului Hidrometeorologic de Stat, Ilie Boian, pentru ARENA .
Potrivit responsabilului, în termeni populari, prognoza regională arată că luna mai va fi mai caldă şi cu mai puţine ploi, decât normele multianuale. „Prognoza centrelor regionale coincide cu cea elaborată de noi, pe care am şi trimis-o deja autorităţilor”, a spus Ilie Boian. Norma termică pentru cea de-a cincia lună a anului este de 15-17 grade C , iar cantitatea de precipitaţii medii multianuale înregistrată este de 45-70 mm.
Ilie Boian a mai spus că abaterile de la normele multianuale devin o legitate şi sunt determinate de încălzirea globală a climei – fenomen care provoacă creşterea frecvenţei și a intensităţii hazardurilor naturale.
Si în luna aprilie, meteorologii au înregistrat o temperatura medie mai ridicată faţă de valorile normei cu 3,0-3,5°C şi a constituit +11,7..+13,7°C, ceea ce se semnalează în medie o dată în 20-30 ani. Iar în decada a treia a lunii aprilie pe teritoriul republicii s-a semnalat vreme anomal de caldă, când temperatura medie decadică a aerului a constituit +17,2..+18,9°C, fiind cu 5,5-7,4°C mai ridicată faţă de normă, ceea ce în luna aprilie se înregistrează prima dată pentru toată perioada de observaţii instrumentale
sursa: arena.md
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…