Select your Top Menu from wp menus

Lui Iurie Leancă nu i-a plăcut ce s-a întâmplat cu leul în această toamnă

Deprecierea leului în raport cu valutele străine din această toamnă nu  a fost pe placul premierului Iurie Leancă.  Declaraţia a fost făcuta în timpul întâlnirii cu reprezentanţii APL care s-a desfăşurat ieri după amiază, ca parte a vizitei pe care prim-ministrul a întreprins-o în această zi în raionul Orhei. Leancă a  lăsat să se înţeleagă că explicaţiile Guvernatorului Băncii Naţionale, Dorin Drăguţanu, despre faptul că evoluţiile de pe piaţa valutară  reflectă starea economiei, nu l-au convins. Şeful Guvernului  a menţionat  că şi anterior şi-a exprimat public nedumerirea faţă de această situaţie.

Referindu-se la acest subiect în cadrul unei abordări mai largi a situaţiei din sistemul bancar, Iirie Leancă a menţionat că pe viitor se intenţionează transparentizarea activităţii bancare. Prim-ministrul a declarat că ar putea fi revizuite şi comisioanele percepute de băncile moldoveneşti, în condiiţiile în care în Europa băncile îşi asigură marea parte din venituri  din dobânzi la credite, dar nu din comisioane.

Amintim că la începutul lunii noiembrie BNM a emis un comunicat potrivit căruia deprecierea leului în primele 9 luni ale anului curent a avut un efect benefic asupra economiei moldovenești, diminuând impactul negativ al unor evoluții economice externe.  Deprecierea monedei naționale  a fost inclusa de BNM în şirul factorilor care au permis creșterea economiei cu peste 6% în trimestrul al doilea, după o creștere de 3,5% în primul trimestru.