Select your Top Menu from wp menus

Lucrările de reparaţie a drumurilor în republică sunt în întârziere cu 300 de zile

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Vasile Botnari, a prezentat o notificare ultimativă companiilor internaţionale care finalizează cu întârziere lucrările de reabilitare a drumurilor naţionale, solicitându-le să asigure darea în exploatare a tuturor sectoarelor restante până în septembrie curent.
Potrivit unui comunicat al MTID în cadrul unei şedinţe cu reprezentanţii companiilor internaţionale „Toto Costruzioni Generali în asociere cu Taddei Spa”, „Strabag AG” şi „SC PA&CO International”, Vasile Botnari a atenţionat antreprenorii că s-au înregistrat întârzieri majore, de până la 300 de zile, în special la reabilitarea a două tronsoane ale drumului naţional M2 Chişinău-Soroca, iar pe unele porţiuni de drum nou sunt necorespunderi normelor de calitate.
Situaţia este mai bună în cazul companiei române „SC Pa&Co International”, care a anunţat că până la finele lunii iulie va finaliza lucrările pe sectorul de drum naţional R14 Bălţi-Sărăteni.
„Conform contractelor, companiile care nu execută lucrările în termen conform parametrilor stabiliţi de calitate urmează să înlăture defectele din cont propriu, iar pentru noi întârzieri se vor aplica penalităţi”, a punctat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor.
Amintim că în luna ianuarie curent vice-ministrul Boris Gherasim anunţa că companiile mai au la dispoziţie 200 de zile pentru a finaliza lucrările, iar în luna iunie dacă acestea nu vor fi finalizate Ministerul va rezilia contractele cu acestea.
Contractul a fost semnat în februarie 2011 pentru reabilitarea a două sectoare de drum cu lungimea totală de 43,6 km. Termenul de executare a unui contract cu italienii a expirat pe 1 noiembrie 2012, iar celui de-al doilea – pe 15 decembrie. Valoarea celor două contracte este echivalentă cu 12,4 mil. euro şi 4,4 mil. euro. Finanţarea contractelor are loc din creditele BERD şi ale Băncii Europene de Investiţii. Contractele sunt parte din programul de dezvoltare a sectorului rutier, elaborat cu suportul Băncii Mondiale şi al altor donatori