Select your Top Menu from wp menus

Listele electorale pentru turul doi al alegerilor locale rămân neschimbate

Alegătorii care, în perioada dintre primul și cel de-al doilea tur al alegerilor locale generale, și-au schimbat domiciliul sau reședința vor putea vota în baza acelorași liste electorale, în secțiile de votare conform reședinței existente la data de 20 octombrie 2019, transmite IPN.

Decizia a fost luată de către Comisia Electorală Centrală în cadrul ședinței din 28 octombrie. „Alegătorii care au depus cerere privind votarea la locul aflării în primul tur de scrutin, își pot  exercita dreptul la vot  la domiciliu și în turul al doilea, chiar dacă nu au depus repetat cerere în acest sens, cu excepția cazului când au renunțat la acest drept, în aceeași formă în care au făcut solicitarea”, se arată în decizia Comisiei Electorale Centrale.

De asemenea, Biroul electoral al secției de votare urmează, la adoptarea deciziei de deplasare a urnei mobile, să confirme solicitările care au fost depuse pentru primul tur de scrutin.

Al doilea tur de scrutin pentru alegerile locale generale, în cadrul căruia urmează a fi aleși 384 de primari, va avea loc pe 3 noiembrie.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/listele-electorale-pentru-turul-doi-al-alegerilor-locale-raman-neschimbate/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19