Limba română – predată în toate şcolile din ţară, iar studiile – obligatorii pană la vârsta de 18 ani. Aceste prevederi se conţin în Codul Educaţiei care a intrat duminic a , 23 noiembrie, în vigoare. Documentul substituie legea învăţământului din anul 1995,.
Învăţământul este obligatoriu până la vârsta de 18 ani. Astfel, după absolvirea clasei a IX-a tinerii vor trebui să decidă: continuă studiile la liceu sau urmează o școală de meserii. Codul Educaţiei mai prevede că învăţământul pentru copiii şi elevii cu cerinţe educaţionale speciale este gratuit la toate etapele.
Studierea limbii române, în calitate limbă de stat, va fi obligatorie în toate instituţiile de învăţământ de orice nivel, iar statul va asigura condiţiile necesare, inclusiv prin creşterea ponderii disciplinelor studiate în limba română.
Legea mai prevede că la liceu vor putea preda doar cadrele didactice cu diplomă de master, iar la universitate doar profesorii cu diplomă de doctor.
Directorii de şcoli vor avea un mandat de activitate limitat, de 4 ani, şi vor fi aleşi prin concurs, iar rectorii – de adunarea generală a instituţiei.
Cadrele didactice vor primi la pensionare o indemnizaţie unică, în cuantum de 15% din salariul de funcţie pentru fiecare an complet de activitate în domeniul educaţional.
sursa: trm.md