Select your Top Menu from wp menus

Lilia Carasciuc: Instituţiile statului nu sunt controlate politic, ci capturate de interese înguste

Instituţiile statului nu sunt, aşa cum se afirmă, controlate politic, dar sunt capturate de interese înguste. În prezent, foarte puţin se discută despre faptul că fenomenul corupţiei loveşte to mai mult în democraţie şi în aceste condiţii există riscul să ne pomenim într-o ţară care uită de ceea ce reprezintă democraţia. Declaraţia aparţine directoarului executiv, Transparency International Moldova, Lilia Carasciuc, şi a fost făcută la dezbaterile publice cu tema „Resetarea sistemului anti-corupţie: necesităţi şi realităţi. Declaraţia OSC „Mimarea reformării sistemului justiţiei şi anticorupţie din Moldova”, organizate de Agenţia de presă IPN în parteneriat cu Radio Moldova.

Lilia Carasciuc a meţionat că, de-a lungul timpului, politicienii au tergiversat implementarea reformelor şi drept dovadă sunt pachetele de legi, printre care proiectul de lege cu privire la procuratură, care încă nu au fost votate. Potrivit ei, societatea civilă a fost ocololită, fiind creat un aşa-zis grup de experţi, din reprezentanţi ai Procuraturii Anticorupţie şi ai Centrului Naţional Anticorupţie, care într-un final nu s-au înţeles şi au scos un proiect prin care CNA urmează „să înghită” Comisia Naţională de Integritate. În opinia sa, CNA fiind o instituţie capturată, prin acest proiect de lege se doreşte să se facă acelaşi lucru şi cu CNI, care poate chiar dacă nu era sută la sută eficientă, dar care avea şansa să fie reformată.

Directoarea Transparency International Moldova a menţionat că guvernarea nu-şi doreşte schimbarea cu adevărat şi se încearcă doar mimarea unor acţiuni. Drept dovadă, în opinia sa, este şi intenţia de creare a judecătoriilor specializate anticorupţie, în care şi instituţiile internaţionale, şi experţii au investit expertiză şi bani, dar nu e clar la ce bun. Carasciuc consideră că ţara nu are nevoie de instanţe specializate. Potrivit ei, aceasta nu va face altceva decât să concentreze dosarele în aceleaşi mâini şi politicienii sunt interesaţi să-şi bată poteci pentru anumite decizii în anumite dosare.

Dezbaterilor publice cu tema „Resetarea sistemului anti-corupţie: necesităţi şi realităţi. Declaraţia OSC „Mimarea reformării sistemului justiţiei şi anticorupţie din Moldova” sunt ediţia a 47-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice” susţinut de Fundaţia Hanns Seidel.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/lilia-carasciuc-institutiile-statului-nu-sunt-controlate-politic-ci-capturate-de-interese-inguste/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19