Partidul Popular European (PPEM) a răspuns apelului lansat de Coaliția de Guvernare a PD, PL și foștilor comuniști să coopereze cu puterea la implementarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. Răspunsul a survenit la câteva ore după ce alt partid pro-european de opoziție, PLDM, s-a alăturat opoziției socialiste și câtorva deputați comuniști, semnând o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Filip. Liderul PPEM, fostul premier Iurie Leancă a declarat că este în favoarea unui „eventual parteneriat” cu puterea pentru a promova reformele pro-europene, dar decizia aparține partidului care o va lua în zilele următoare. Vorbindu-le jurnaliștilor în fața sediului PD după ce a participat la o ședință a Consiliul Coaliției de Guvernare, Leancă a spus că invitația la cooperare din partea puterii este „generoasă”, dar nu implică intrarea PPEM care are numai trei mandate în coaliția guvernamentală. Liderul PD, Marian Lupu, a declarat și el că majoritatea parlamentară are și așa un număr confortabil de mandate. Lupu a mai spus că puterea nu este îngrijorată de moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Filip, care urmează să fie examinată de Parlament săptămâna viitoare.
sursa: europalibera.org
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…