Liderul PL se opune legii care prevede pedepse pentru cenzură şi împiedicarea ilegală intenţionată a activităţii mass-media.
Potrivit Radio Chişinău, Mihai Gimpu s-a opus astăzi în comisia juridică examinării acestui proiect de lege care a fost votat în prima lectură de Parlament. Ghimpu susţine că mai întâi trebuie stabilite reguli care ar responsabiliza presa.
De menţionat că proiectul de lege a fost propus chiar de colega de partid al lui Mihai Ghimpu, deputata Corina Fusu.
Acesta prevede printre altele amenzi pentru cenzură în mass-media , dar şi pedepse pentru funcţionarii care încearcă să influenţeze mass-media.
În prima lectură Mihai Ghimpu nu a avut nicio obiecţie faţe de acest proiect de lege, pentru care şi-a dat votul.
Amintim că Mihai Ghimpu a provocat în ultima vreme doua reacţii neagative ale ONG-urilor de media pentru atitudinile sale, exprimate din postură de demnitar de stat faţă de jurnalişti.