Liderii socialiști l-au desemnat pe președintele formațiunii, Igor Dodon, candidatul partidului la alegerile prezidențiale din luna octombrie. Decizia anunțată vineri pe site-ul PSRM a fost luată de Comitetul Politic Executiv, o structură de conducere restrânsă, și mai trebuie discutată de Consiliul Republican, cu 80 de membri. Anunțul vine la câteva zile după ce un sondaj de opinie sugera că Dodon ar fi politicianul cu cele mai mari șanse să fie ales președinte, cu peste o treime din opțiunile de vot. Joi, Dodon a spus într-un interviu acordat Europei Libere că singura soluție pentru depășirea crizei politice prin care trece țara este organizarea de alegeri parlamentare odată cu cele prezidențiale, la toamnă. În același interviu, Dodon a pledat pentru un rol mai puternic acordat șefului statului, odată ce el va fi ales prin vot direct.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…