Categories: Știri

Liderii protestatarilor: Oamenii trebuie să protesteze, dar fără violenţe

Oamenii trebuie să protesteze, dar în pod paşnic. De această părere sunt liderii partidelor protestatare, care au făcut declaraţii în cadrul emisiunii „Politica” de la postul de televiziune „TV 7”, transmite IPN.

Renato Usatîi, preşedintele PPPN califică protestul din faţa Parlamentului drept o „reacţie a oamenilor care au fost amăgiţi încă o dată”.„ Pavel Filip, dacă ar fi onest, ar ieşi în faţa mulţimii, şi-ar cere iertare şi ar renunţa la mandat. M-a telefonat James Pettit (ambasadorul SUA la Chişinău n.r.) şi m-a invitat la o discuţie cu Andrian Candu. Nu ştiu dacă mă voi duce”, a adăugat politicianul.

Liderul PSRM, Igor Dodon, i-a îndemnat pe protestatari la calm. „Ceia ce se întâmplă, era previzibil. Nu trebuia să se procedeze aşa. Trebuie să ieşim să protestăm paşnic până când vom obţine alegeri anticipate. Să ne unim, indiferent de culoarea politică, iar în perioada electorală să înceapă o luptă politică civilizată. Sper că vor veni şi mai mulţi oameni să protesteze. Am fost telefonat de Andrian Candu, care mi-a propus să ne vedem joi dimineaţă şi să discutăm. Nu voi discuta decât despre demisia Parlamentului şi alegeri anticipate ”, a spus fruntaşul socialist.

Igor Grosu, unul din membrii grupului de iniţiativă a formaţiunii politice iniţiat de Maia Sandu, consideră că oamenii au fost provocaţi de comportamentul parlamentarilor. „Este inadmisibil cum au procedat ei. Nu se ştie ce va urma, dacă se continuă în această manieră.”

Andrei Năstase, liderul Platformei Civice Demnitate şi Adevăr şi al partidului cu acelaşi nume, i-a învinuit pe parlamentari de cele ce se întâmplă. „Se întâmplă lucruri grave. Poliţiştii au năvălit peste mulţime. Protestam paşnic şi au dat buzna peste noi. Ministerul de Interne va trebui să ofere explicaţii. Îndemn oamenii să protesteze paşnic până va cădea guvernarea oligarhică”, a spus Năstase.

Anatol Ţăranu, directorul Centrului „Politicon”, a declarat în cadrul aceleiaşi emisiuni că guvernarea actuală a reuşit o performanţă, de a-i aduna într-un singur protest pe simpatizanţii formaţiunilor politice de pe diferite segmente, atât de stânga, cât şi de dreapta.

RadioOrhei

Recent Posts

La Orhei a fost prezentat proiectul viitorului sediu al Judecătoriei Orhei

Astăzi la sediul Central al Judecătoriei Orhei a fost prezentat proiectul viitorului sediu, care va…

2 ore ago

Paul Goma, evocat la 90 de ani prin lansarea volumului „Arca lui Goma. Biografia unui scriitor”

Scriitorul Paul Goma a fost comemorat la cei 90 de ani de la naștere, prin…

13 ore ago

Comunicat DSE mun.Orhei: un locuitor al s. Pohorniceni a depistat două muniții în timpul lucrărilor agricole

În ultimele zile de septembrie, cazurile excepționale în care s-au nimerit cetățenii i-au pus pe…

3 zile ago

Ce rezultate preliminare au fost înregistrate în raionul Orhei la alegerile parlamentare de ieri

Potrivit datelor făcute publice de CEC ieri în raionul Orhei au fost exprimate 42684 voturi…

5 zile ago

Azi în raionul Orhei au votat mai puțin cu 2 mii de alegători, comparativ cu parlamentarele de acum patru ani

Potrivit datelor CEC în raionul Orhei azi la urnele de vot s-au prezentat 44340 persoane.…

5 zile ago