Liderii PLDM, PD și PL au semnat astăzi acordul de înființare a coaliției de guvernare, Alianța pentru Integrare Europeană 3, compusă din 52 de deputați, cu unul mai mult decât strictul necesar pentru instalarea guvernului. Vlad Filat, Marian Lupu și Mihai Ghimpu au semnat acordul în fața jurnaliștilor, la Palatul Republicii. O dată cu el, au semnat o sesizare în adresa Curții Constituționale pentru avizarea unui referendum, la toamnă, în vederea simplificării alegerii șefului statului de către parlament. Cei trei lideri urmează să continue în cursul zilei negocierile despre candidatura primului ministru pe care trebuie să o nominalizeze PLDM și pentru formarea guvernului. Cele trei partide și-au împărțit ministerele, dar nu au anunțat încă numele candidaților la șefia lor. În afară de funcția de premier, PLDM va avea 6 miniștri, PD tot 6, iar PL 4. Este a treia alianță de guvernare creată de cele trei partide numite pro-europene, care au avut numeroase neînțelegeri și au trecut prin multe crize politice de când au venit prima dată la putere în iulie 2009.
sursa: europalibera.org