Liderii celor trei partide numite „pro-europene” au repetat că doresc instalarea unui nou guvern până la sfârșitul lunii iulie. Liderul PLDM, Vlad Filat, liderul PD, Marian Lupu și liderul PL, Mihai Ghimpu, le-au vorbit jurnaliștilor după o nouă rundă de negocieri pentru crearea unei majorități parlamentare, care a avut loc luni seara la sediul liberalilor. Cei trei au spus că nu discută încă despre candidatura unui nou premier, la aproape o lună de la demisia lui Chiril Gaburici. Vlad Filat a spus că s-a luat în discuție și chestiunea alegeriii unui nou șef al statului primăvara viitoare, pentru care cele trei partide nu au destule voturi. Tot luni, un fruntaș comunist, deputatul Artur Reșetnicov, și-a exprimat regretul că celelalte partide parlamentare nu au acceptat o idee a liderului PCRM, Vladimir Voronin de a negocia crearea unui guvern de unitate națională.
sursa: europalibera.org
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…