Liderii partidelor extraparlamentare de opoziție, au lansat astăzi pe rețelele de socializare îndemnuri la un protest în fața Parlamentului din cauza introducerii proiectului de lege care prevede schimbarea sistemului de vot.
Astfel de mesaje au fost difuzate de lidera PAS , Maia Sandu, liderii PPDA și PN, Andrei Năstase și Renato Usatîii , respectiv.
După ce au decis introducerea proiectului democraților privind votul uninominal pe ordinea de zi a ședinței de astăzi a Parlamentului, deputații au inclus pentru examinare și proiectul privind votul mixt, înregistrat de PSRM la inițiativa șefului statului, transmite IPN.
u această propunere a venit șeful legislativului, Andrian Candu, după pauza în care urma să fie convocată fracțiunea Partidului Socialiștilor și la care a fost invitat și Candu. Pauza a fost solicitată de PSRM după ce pe ordinea de zi a ședinței a fost inclus proiectul privind votul uninominal.
Deputații liberali au declarat că, dacă proiectul este inclus pe ordinea de zi, părăsesc sala de ședințe în semn de protest. Și deputații liberal-democrați au criticat decizia, invocând graba cu care proiectul este propus spre examinare.