Categories: EconomicȘtiri

Lichiditatea excesivă din bănci a temperat interesul băncilor de atragere a depozitelor

Lichiditatea excesiva din bănci a determinat temperarea apetitului instituțiilor financiare pentru atragerea resurselor financiare prin intermediul depozitelor bancare. ȘI acest lucru are loc ca urmare a reducerii continue a ratelor dobânzilor la plasamentele în lei și a celor în valută străină, susține jurnalistul Victor Ursu în cadrul emisiunii ”15 minute de realism economic”.

Urmând tendința descendenta a ratei de bază aplicate la principalele operațiuni de politică monetară a Băncii Naționale a Moldovei și ca efect al surplusului de lichiditate înregistrat în sistemul bancar, ratele medii ale dobânzilor la depozitele acceptate în moneda naționala de către băncile licențiate și- au continuat trendul descrescător. În luna ianuarie 2018, rata medie ponderată la depozitele la termen atrase în moneda naţională a constituit 5.17 la sută, micșorându-se cu 1.63 puncte procentuale faţă de ianuarie 2017, iar la cele în valută străină cu 0,73 puncte procentuale.

Depunerile pe termen de la 6 până la 12 luni, atrase cu o rată medie a dobânzii de 5.54 la sută, sunt cele mai atractive. Ponderea respectivelor plasamente constituie 45.95 la sută din totalul depozitelor la termen în moneda naţională. Depozitele la termen în monedă națională au constituit 18,7 miliarde de lei majorându-se cu puțin peste 3 la sută în timp ce plasamentele în valută străină sau redus cu 3 la sută.

Totodată, potrivit datelor BNM ca rezultat al emisiunii monetare, pe parcursul perioadei 2016-2017, în urma intervențiilor nete ale BNM pe piața valutara (procurări de valută) în volum de 773.4 milioane dolari SUA (aproximativ 14.58 miliarde lei), în sistemul bancar s-au acumulat lichidități excesive în volum de cca 9.4 miliarde lei. Acest surplus poate crea pe termen scurt un impact pozitiv asupra cererii agregate, cursului valutar de schimb și pot genera presiuni inflaționiste. Pe de altă parte, creditarea slabă a economiei poate genera presiuni dezinflaționiste suplimentare. Piața creditelor noi acordate a înregistrat creșteri anuale moderate pe parcursul anului 2017.

Pe de altă parte evoluția pozitivă a componentei depozitelor în moneda națională înregistrată în  ianuarie 2017 a fost determinată de modificarea depozitelor la vedere, a căror contribuție este în creștere. Astfel plasamentele la vedere în lei s-au majorat în ianuarie cu 25,4 % la 7,4 miliarde de lei, iar cele în valută străină au crescut cu 9,5 la sută la echivalentul a 8 miliarde de lei. Și acest lucru se datorează încrederii erodate a populației în sistemul bancar moldovenesc după dispariția miliardului.

În concluzie, Victor Ursu susține că această situație este mai puțin bună pentru stabilitatea pe termen mediu a sectorului financiar, în condițiile în care stabilitatea este asigurată de plasamentele pe termen lung. Structura depozitelor la vedere este predominata de depozitele persoanelor juridice, în același timp, contribuția din partea depozitelor persoanelor fizice este la fel pozitivă.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

5 ore ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

5 zile ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

5 zile ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

6 zile ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

o săptămână ago