Iurie Topală a devenit șef cu acte în regulă la Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova”, după ce, timp de o lună și jumătate, a asigurat interimatul la această instituție. Un ordin cu privire la numirea lui Iurie Topală în funcție a fost semnat miercuri, 23 septembrie, de Iurie Chirinciuc, ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor.
Concursul de suplinire a funcției a fost desfășurat în perioada 13 august – 4 septembrie. La concurs au fost admiși șase candidați. În urma promovării probei de CV și a celei de interviu, Iurie Topală a devenit câștigător al concursului, după ce a acumulat un punctaj total de 196 de puncte, se arată într-un comunicat emis de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor.
Iurie Topală și soția sa, Rodica, administrează cele mai multe rute municipale, cu peste 240 de unități de microbuze și circa 25 de autobuze, prin compania Ruta-Prim SRL. Compania deţine 12 rute, inclusiv autobuzele 122 A.
În campania electorală locală, Rodica Topală, soția consilierului PL, care este administratoarea și fondatoarea companiei Ruta-Prim SRL, a donat în pușculița liberalilor 300.000 de lei.
În ultimii ani Ruta-Prim Service a obținut mai multe contracte grase cu municipalitatea. În 2013 compania consilierului municipal a livrat Direcției Generale Transport Public și Căi de Comunicație Chișinău tehnică pentru dezăpezire în valoare de 5.020.000 de lei. Cu trei ani mai devreme, aceeași companie obține un alt contract de achiziție a tehnicii destinate pentru întreţinerea drumurilor în perioada de iarnă cu Î.S. „Administraţia de Stat a Drumurilor” în valoare de 37.800.000 de lei.
Numele lui Topală a figurat în mai multe articole de investigație. În 2012, Ziarul de Gardă scria despre „coincidențele” privind administrarea rutelor din Chișinău, iar în octombrie 2014, Iurie Topală recunoștea, fiind somat de ziariștii de investigație de la ZdG, care au făcut publice mai multe documente, că ar avea legături cu construcția stadionului de baseball de pe terenul de 2,4 hectare de lângă CIRC, pe care ar urma să fie construit un stadion olimpic.
Firma consilierului liberal a obținut despăgubiri record – de zece milioane de lei – în urma unui proces de judecată cu Primăria Capitalei. Juriștii Primăriei nu au contestat decizia instanței.
În mai 2015, presa scria că primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, favorizează anumiți consilieri municipali la obținerea în condiții avantajoase a loturilor de teren în Chișinău. Una dintre deciziile luate pe 19 mai de Consiliul Municipal în ultima ședință viza repartizarea unui lot unei firme conduse de soția lui Iurie Topală.
Și Întreprinderea de Stat Căile Ferate din Moldova, la conducerea căreia a fost promovat consilierul municipal Iurie Topală, nu a fost ocolită de scandaluri de corupție. Ziarul de Gardă a efectuat un ciclu de investigații privind mai multe scheme de corupție, iar Publika TV scria în 2013 că mita pe care o plătesc angajații CFM superiorilor pentru a rămâne în funcție ar fi recuperată din şpăgile de la călătorii fără bilet, dar mai ales prin traficul alcoolului de contrabandă.
sursa: anticoruptie.md