Deputații au examinat, în ședința de astăzi, proiectul de modificare a Codului funciar, lansat cu titlu de inițiativă de președintele Comisiei agricultură și industrie alimentară, Vladimir Bolea.
Potrivit autorului, inițiativa oferă posibilitatea întreprinderilor miniere, inclusiv cele cu capital străin, de a-și continua activitatea și de a implementa noi proiecte în industria minieră, precum și de a continua producerea materialelor de construcție din materia primă locală.
În această ordine de idei, PROIECTUL prevede eliminarea interdicției privind schimbarea destinației terenurilor agricole de calitate superioară, aflate în limitele perimetrelor miniere acordate pentru exploatare.
Totodată, cererea de schimbare a destinației terenurilor agricole va putea fi depusă atât de către proprietar, cât și de către deținătorul de teren, cu acordul proprietarului autentificat notarial.
Activitățile de extragere a substanțelor minarele utile vor fi permise în limitele perimetrului minier atribuit și doar în urma evaluării prealabile a impactului asupra mediului și expertizarea proiectului de extragere, conform legislației în vigoare.
Proiectul de modificare a Codului funciar a fost susținut cu 53 de voturi ale deputaților și urmează a fi examinat în lectura a doua.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…