Categories: PoliticȘtiri

Legea privind Curtea Constituțională prevede că mandatul unui judecător constituțional poate fi încetat doar de CC

Majoritatea parlamentară PSRM-Șor a abrogat azi parțial hotărârea prin care Domnica Manole a fost numită în funcția de judecătoare la Curtea Constituțională. Tot azi aceeași deputați au numit în funcția de judecător constituțional pe Boris Lupașcu.
Pe de altă parte Legea cu privire la Curtea Constituțională, în art.18 prevede că

Articolul 18. Vacanţa funcţiei

(1) Mandatul de judecător al Curţii Constituţionale încetează şi se declară vacanţa funcţiei în caz de:

a) expirare a mandatului;

b) demisie;

c) ridicare a mandatului;

d) deces.

(2) Încetarea mandatului şi vacanţa funcţiei în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b), d) se declară prin dispoziţie a Preşedintelui Curţii Constituţionale, iar în cazul prevăzut la lit. c) de către Curtea Constituţională.

Totodată articolul 19 din Legea respectivă prevede că încetarea mandatului se face prin ridicarea imunității prin decizia Curții Constituționale

Articolul 19. Ridicarea mandatului

(1) Mandatul judecătorului Curţii  Constituţionale încetează prin ridicarea imunităţii judecătorului în caz de:

a) imposibilitate a exercitării funcţiei de judecător din motive de sănătate timp îndelungat şi neîntrerupt (mai mult de 4 luni);

b) încălcare a jurămîntului şi a obligaţiilor funcţiei;

c) condamnare de către instanţa judecătorească pentru săvîrşirea unei infracţiuni;

d) incompatibilitate, stabilită prin act de constatare rămas definitiv;

e) stabilire, prin actul de constatare rămas definitiv, a încheierii directe sau prin intermediul unei persoane terțe a unui act juridic, luării sau participării la luarea unei decizii fără soluționarea conflictului de interese real în conformitate cu prevederile legislației privind reglementarea conflictului de interese;

f) nedepunere a declarației de avere și interese personale sau refuz de a o depune, în condițiile art. 27 alin. (8) din Legea nr. 132 din 17 iunie 2016 cu privire la Autoritatea Națională de Integritate;

g) dispunere de către instanța  judecătorească, prin hotărîre irevocabilă, a confiscării averii nejustificate.

(2) Asupra ridicării imunităţii judecătorului şi încetării exercitării funcţiei în cazurile prevăzute în alin. (1) decide Curtea Constituţională.

(3) Controlul asupra semnalelor de încălcare a jurămîntului sau a obligaţiunilor funcţionale de către judecători se efectuează de un complet din 2 judecători, numiţi prin dispoziţie a Preşedintelui Curţii Constituţionale.

Aceeași Lege prevede în articolul 14 că judecătorul CC este inamovibil

Articolul 14. Inamovibilitatea

(1) Judecătorul Curţii Constituţionale este inamovibil pe durata mandatului.

(2) Mandatul de judecător al Curţii Constituţionale se suspendă şi se ridică numai în cazul stabilit de prezenta lege.

(3) În caz de ridicare a mandatului, judecătorul este eliberat din funcţie, în condiţiile prezentei legi.

(4) Judecătorul Curţii Constituţionale poate demisiona din proprie iniţiativă.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

3 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago