Legea
privind achizițiile în sectoarele energeticii, apei, transporturilor și
serviciilor poștale a fost votată în prima lectură, în cadrul ședinței
plenare de astăzi. Actul legislativ reglementează procedurile de
atribuire a contractelor de achiziție aplicate de către entitățile care
își desfășoară activitatea în sectoarele respective.
Elaborarea proiectului face parte din angajamentele asumate de Moldova în cadrul Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană.
În ceea ce privește gazele și energia termică, Legea privind achizițiile
în sectoarele energeticii, apei, transporturilor și serviciilor poștale
se va aplica la activități precum punerea la dispoziție sau exploatarea
rețelelor destinate furnizării de servicii publice în domeniul
producerii, transportul sau distribuirea de gaze sau energie termică,
alimentarea cu gaze sau energie termică a rețelelor.
În domeniul energiei electrice legea se va aplica pentru punerea la
dispoziție sau exploatarea de rețele destinate furnizării unui serviciu
public în domeniul producerii, transportul sau distribuirea energiei
electrice, alimentarea cu energie electrică.
De asemenea, sfera de aplicare a legii va include punerea la dispoziție
sau exploatarea rețelelor destinate furnizării unui serviciu public în
legătură cu producerea, transportarea sau distribuția de apă potabilă,
precum și alimentarea cu apă potabilă.
Un alt domeniu ține de punerea la dispoziție sau exploatarea rețelelor
destinate furnizării unui serviciu public în domeniul transportului
feroviar, prin sisteme automate, troleibuz, autobus sau pe cablu.
Totodată, noua lege se va aplica și asupra activităților care țin de
punerea la dispoziție a serviciilor poștale și a altor servicii
furnizate de o entitate care prestează și servicii poștale.
Legea nu se va aplica asupra serviciilor de interes general fără caracter economic.
Proiectul de lege stabilește pragurile pentru contractele de achiziție
sectorială și anume: pentru contractele de achiziție, inclusiv pentru
contractele de produse și de servicii, precum și pentru concursurile de
soluții – 800 de mii de lei; pentru contractele de lucrări – 2 mln. de
lei; pentru contractele de achiziții care au ca obiect servicii sociale –
1 mln. de lei. Contractele de achiziții care a căror valoare
estimativă, fără TVA, nu depășește pragurile menționate, sunt
reglementate de Guvern.
În cazul în care tratatele internaționale la care Republica Moldova este
parte stabilește alte norme decât cele prevăzute de prezentul proiect
de lege, se vor aplica normele internaționale.