Categories: SocialȘtiri

Legea cu privire la tineret, votată în prima lectură

Parlamentul a votat, în prima lectură, proiectul Legii cu privire la tineret. Acesta prevede extinderea plafonului de vârstă în care sunt încadraţi tinerii,  de la 16-30 de ani la 14-35 de ani. De asemenea, proiectul prevede crearea Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltarea Programelor şi Activităţii de Tineret, care va avea responsabilitatea de implementare şi promovare a politicilor şi programelor de tineret naţionale, transmite IPN.

Deputaţii au susţinut proiectul, însă au propus mai multe amendamente pentru lectura a doua. Printre acestea este alocarea a 1% din bugetul de stat pentru politicile de tineret. Potrivit vicepreşedintelui Parlamentului, Liliana Palihovici, 1% din bugetul de stat nu este atât de mult, constituie circa 350 de milioane de lei. Acest lucru ar permite ca anual pentru fiecare tânăr să fie alocată suma de 406 lei, comparativ cu mai puţin de 10 lei în prezent.

Proiectul prevede stimularea iniţiativelor antreprenoriale ale tinerilor, facilitarea angajării lor în câmpul muncii, valorificarea aptitudinilor şi dezvoltarea competenţelor profesionale, crearea unui mediu adecvat pentru dezvoltarea fizică şi promovarea unui mod sănătos de viaţă, precum şi asigurarea tinerilor cu locuinţe. Autorităţile publice locale vor fi încurajate să implice tinerii şi organizaţiile de tineret în procesul de elaborare şi implementare a politicilor în domeniu.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

23 de ore ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

6 zile ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

6 zile ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

7 zile ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

o săptămână ago