Republica Moldova are una dintre cele mai mici rate de vaccinare anti-COVID 19 din lume. Până acum, s-a vaccinat cu două doze în jur de 28% din populație, în timp ce în unele țări europene această rată ajunge și la 89%. Exemple relevante din istoria omenirii arată că vaccinarea a oprit răspândirea unor boli mortale, despre care azi știm doar din cărți. Dacă oamenii ar înceta să se vaccineze, multe din aceste boli ar putea reveni, spun experții în sănătate publică.
Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), variola a fost prima boală infecțioasă umană care a fost eradicată prin vaccinare. Epidemiile de variolă au cauzat numai în secolul XX între 300 și 500 de milioane de decese în întreaga lume, înainte de a fi stopate. Conform datelor Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor din SUA (CDC), în medie, 3 din 10 persoane bolnave au murit de variolă. Supraviețuitorii rămâneau cu cicatrici permanente profunde și frecvent își pierdeau vederea. Vaccinul împotriva variolei a fost creat în 1796 și a fost primul vaccin dezvoltat cu succes. Începând cu anul 1967, OMS a început vaccinarea masivă la nivel global, iar 10 ani mai târziu, în 1977, în Somalia, a fost diagnosticat ultimul caz. Datorită vaccinării, la 8 mai 1980 variola a fost oficial declarată de OMS ca fiind eradicată la nivel mondial.
Epidemia de poliomielită din SUA – 27 000 de cazuri, 6 000 de decese
Poliomielita este o altă boală virală extrem de infecțioasă. Ea poate provoca paralizie la copiii mici, devenind una dintre cele mai temute boli ale copilăriei din secolul XX. Epidemia s-a declanșat în New York, în anul 1916. Atunci au murit 6 000 de persoane, iar peste 27 de mii au fost paralizate. Vaccinul a o fost inventat în 1955 și tot atunci a fost introdus pe scară largă. Datorită vaccinării, transmiterea poliomielitei a fost oprită în majoritatea zonelor de pe glob, iar cazurile de infectare au scăzut cu peste 99% din 1988 încoace. Cu aproape 20 de ani în urmă, poliomielita a fost eradicată și în Europa. Totuși, în prezent mai multe cazuri de pacienți cu poliomielită au fost înregistrate în state asiatice, precum Pakistan și Afganistan.
Tetanosul poate provoca complicații grave sau deces
Tetanosul este o altă boală acută, caracterizată prin spasme musculare, care poate provoca complicații grave sau deces. Oricine se poate îmbolnăvi de tetanos, dar boala este deosebit de frecventă și gravă la nou-născuții și la femeile însărcinate insuficient imunizate. Vaccinul împotriva tetanosului a fost dezvoltat în 1926, iar la sfârșitul anilor 1940, vaccinarea copiilor a devenit obișnuită. OMS estimează că în 2018 (ultimul an pentru care sunt disponibile estimări), circa 25 000 de nou-născuți au murit din cauza tetanosului neonatal, o reducere cu 88% față de situația din anul 2000. Pentru a fi protejată toată viața, OMS recomandă ca o persoană să primească șase doze de vaccin din copilărie până la adolescență.
Oreionul este cunoscut pentru simptomele sale specifice: obrajii și maxilarul umflate. La majoritatea oamenilor, oreionul decurge destul de ușor, dar poate provoca și probleme grave, de lungă durată, inclusiv orhită (umflarea testiculelor) la bărbați, ooforită (umflarea ovarelor) și/sau mastită (umflarea sânilor) la femei, encefalită (umflarea creierului), meningită (umflarea țesutului care acoperă creierul și măduva spinării), pierderea auzului. În cazuri foarte rare, oreionul este mortal. Vaccinarea împotriva oreionului în SUA a început în 1967 și a dus la o scădere cu peste 99% a cazurilor. Dacă în anul 1968 au fost înregistrate peste 152 de mii de cazuuri, în anul 2003 numărul acestora a fost de 231.
Rubeola (pojărelul) poate decurge fără mari complicații la copii, însă în cazul femeilor însărcinate riscă să provoace moartea fătului sau malformații ale creierului, inimii, ochilor și urechilor. Singura protecție împotriva rubeolei este vaccinarea. Primul vaccin anti-rubeolă a fost licențiat în 1969. Imunizarea în Europa a început în anii 1970 și a schimbat radical epidemiologia bolii. Femeile care intenționează să nască trebuie să-și verifice situația vaccinurilor deoarece în timpul sarcinii nu se pot vaccina împotriva rubeolei.
Difteria și boala meningococică omoară 1 din 10 persoane bolnave
Difteria este o boala infecțioasă provocată de o bacterie, cu o rată mare de mortalitate, mai ales printre copiii mici. Statisticile prezentate de CDC din SUA arată că unul din zece bolnavi moare de difterie. Primul vaccin anti-difterie a fost dezvoltat în anul 1923 și imunizarea în masă a dus la reducerea numărului de cazuri în Europa și SUA. În perioada 1980-2000, numărul de cazuri de difterie s-a redus cu peste 90%.
Boala meningococică la fel omoară una din zece persoane bolnave, iar la până la 20% din supraviețuitori pot apărea tulburări neurologice, pierderea auzului sau și chiar amputarea brațelor sau a picioarelor. Boala are o mai mare incidență la copiii mici, apoi în rândul adolescenților și adulților tineri. Vaccinurile rămân cele mai eficiente metode de prevenire. Până în anul 2030, OMS și-a propus să elimine epidemiile de meningită bacteriană care ucid în fiecare an aproximativ 250 000 de persoane în întreaga lume. Datorită vaccinării, din ianuarie 2014 până în decembrie 2016, în SUA au fost raportate 1174 de cazuri confirmate sau probabile de meningococ, iar în 2019 au fost raportate 371 de cazuri.
Epidemia de Ebola din Guineea – 28610 de cazuri și 11308 decese
Ebola sau febra hemoragică este extrem de gravă, adesea fatală, având o mare rată a mortalității. Virusul este transmis de la animale sălbatice și a fost descoperit pentru prima dată în 1976. Epidemia din 2014-2016 din Africa de Vest (Guineea, Liberia și Sierra Leon) a fost cel mai mare focar de Ebola, cu peste 28 000 de cazuri și peste 11000 de decese. În noiembrie 2019, Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) a autorizat primul vaccin împotriva virusului Ebola, fiind precalificat de OMS și autorizat de Administrația pentru Alimente și Medicamente din SUA, precum și de opt state africane.
Acestea sunt câteva din cele mai periculoase infecții care au afectat omenirea și care au fost stopate cu ajutorul vaccinurilor, fiind salvați milioane de copii și adulți. Laura Țurcan, medic epidemiolog la Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP), spune că prevenirea bolilor transmisibile prin vaccinare este cea mai eficientă investiție în sănătate. „Imunizarea populației este o cale sigură pentru a obține scăderea substanțială a morbidității, mortalității şi invalidității survenite în urma bolilor infecțioase, dar şi a pierderilor economice și sociale cauzate de aceste boli”, susține experta. Ea îi îndeamnă pe oamenii care refuză vaccinarea să conștientizeze riscurile: „Trebuie să înțelegem că orice om nevaccinat poate prezenta un risc pentru ceilalți, deoarece poate transmite infecția în cazul îmbolnăvirii sau oferă posibilitatea ca virusul să sufere o mutație”.
Oamenii de știință au reușit în timp record să producă un vaccin împotriva virusului Sars-CoV-2 care provoacă boala COVD-19. Până în prezent, Comisia Europeană a autorizat 5 vaccinuri anti-COVID-19, iar 78,4% din populația adultă a UE este vaccinată complet. Cel mai recent ser aprobat condiționat în UE este dezvoltat de Novavax. Datele prezentate de site-ul de specialitate Worldometer.info, care face referire la OMS, arată că până acum virusul a afectat peste 270 de milioane de oameni și a cauzat peste 5 milioane de decese. COVID-19 continuă să facă victime.
Mariana Jacot,
Stopfals.md
Direcția Situații Excepționale mun. Orhei a IGSU continuă să desfășoare măsuri de prevenire a…
Câțiva candidați supleanți pe lista Partidului ”RENAȘTERE” sunt imposibil de identificat pe teritoriul comunei Pelivan…
Biroul Național de Statistică informează că, prețurile medii de consum în octombrie 2024 s-au majorat…
Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței (ECRI) felicită autoritățile moldovene pentru eforturile lor de a…
Până în prezent înotătorul Ion Lazarenco Tiron nu a primit nici un răspuns la plângerile…