Lectia papei Francisc pentru liderii europeni: Construiti poduri, daramati zidurile, inlocuiti cultura speculatiei, a profitului si coruptia cu economia sociala

Papa Francisc a cerut vineri liderilor europeni, reuniti la Vatican, sa depaseasca egoismele nationale pentru a „construi poduri si a dobori ziduri” si sa schimbe actualele modele economice, pe care le considera nedrepte pentru foarte multi oameni, scrie AFP.

Intr-un discurs-lectie despre Europa, papa argentinian a cerut tuturor europenilor, si in special liderilor lor, sa revina la originile proiectului european si sa „indrazneasca” o schimbare radicala a modelului, in special cel economic.

„Proiectele parintilor fondatori, vestitori ai pacii si profeti ai viitorului, nu sunt depasite: ele inspira astazi, mai mult ca niciodata, la construirea de poduri si la doborarea de ziduri”, a afirmat Jorge Bergoglio, care a primit premiul Charlemagne pentru angajamentul sau in favoarea unitatii europene, sub tavanul aurit al imensei sali Regia, langa Capela Sixtina.

Ceremonia a avut loc la Vatican, si nu in Germania, unde premiul este inmanat in  mod traditional, in prezenta majoritatii liderilor europeni, printre care si cancelarul Angela Merkel.

„Ce s-a intamplat cu tine, Europa umanista, paladin al drepturilor omului, al democratiei si libertatii?”, a spus papa Francisc, reamintind de asemenea „impresia generala a unei Europe obosite si imbatranite, sterila si fara vitalitate”, evocata si in discursul sustinut in fata Parlamentului European la Strasbourg, in noiembrie 2014.

„Economie sociala”

„Visez la o Europa unde a fi migrant nu este o infractiune”, a continuat el, deplangand o „Europa in curs de a se baricada in loc sa privilegieze actiunile care permit un nou dinamism in societate”.

„Identitatea europeana este, si a fost intotdeauna, o identitate dinamica si multiculturala”, capabila sa integreze „culturile cele mai diverse si fara o legatura aparanta intre ele”.

„A ne baricada in micile noastre zone de confort nu este o solutie”, recunoscuse cu putin timp inainte presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, in fata Papei.

Acesta din urma a atacat si lipsa de ambitie a liderilor europeni, tentati, potrivit lui, „sa se multumeasca cu retusuri cosmetice sau compromisuri simple pentru a corecta cateva trasaturi”.

Papa a invitat liderii europeni sa „indrazneasca” sa corecteze actualul model economic, pe care l-a criticat in repetate randuri, si in special somajul in randul tinerilor.

„Cum sa evitam sa ne pierdem tinerii care sfarsesc prin a cauta in alta parte idealuri si sensul apartenentei pentru ca aici, pe pamantul lor, noi nu stim sa le oferim oportunitati si valori?”, s-a intrebat suveranul pontif.

Raspunsul este intr-o alta politica economica, nu orientata spre „servirea unui mic numar, ci in beneficiul oamenilor si al societatii”, a raspuns el.

Asa cum a facut-o in nenumarate randuri, papa a denuntat „specula”, „cultura profitului” si „coruptia”, pledand pentru trecerea de la o „economie lichida”, baza pe finante, la o „economie sociala”.

Pe langa cancelarul german si Juncker, au mai participat presedintii Consiliului European, Donald Tusk, Parlamentului European, Martin Schulz, Bancii Centrale Europene, Mario Draghi, premierul italian, Matteo Renzi, si sefa diplomatiei europene, Federica Mogherini.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago