Categories: PoliticȘtiri

Leancă a început consultările în vederea elaborării programului de guvernare

Premierul desemnat Iurie Leancă a început consultările în vederea elaborării programului de guvernare, cu care se va prezenta în Parlament, se arată într-un comunicat al guvernului. Între altele, Leancă s-a întâlnit cu reprezentanți ai lumii de afaceri, reuniți în Consiliul Economic, iar sâmbătă are programate discuții cu reprezentanții Sindicatelor, ai Patronatelor, ai Consiliului Național pentru Participare (CNP), ai Consiliului Național al ONG-urilor, precum și cu alți reprezentanți ai societății civile și cu analiști politici.

Iurie Leancă a fost investit miercuri 28 ianuarie cu formarea guvernului și elaborarea programului de guvernare, pentru care, conform prevederilor constituționale are la dispoziție 15 zile. Premierul desemnat este sprijinit în acest moment de 42 de deputati, reprezentând alianța PLDM-PD, dar pentru a fi învestit are nevoie de votul a 51 de parlamentari. Partidul Comuniștilor a declarat că nu va sprijini un nou guvern condus de Iurie Leancă, iar Partidul Liberal și-a luat încă timp de gândire.

Preşedintele Partidului Democrat, Marian Lupu, a declarat joi seară, pe de altă parte, că exclude posibilitatea ca Partidul Liberal să mai fie cooptat în acest moment în coaliția de guvernare. Într-o emisiune televizată („N4”) Lupu și-a exprimat opinia că „Partidul Liberal nu a dorit să-şi asume responsabilitatea guvernării într-o perioadă foarte dificilă pentru ţară”.

sursa: europalibera.org

RadioOrhei

Recent Posts

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

4 ore ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

7 ore ago

În timp ce invazia israeliană din Rafah agravează catastrofa umanitară, liderii mondiali ezită să acționeze

În ciuda apelurilor repetate adresate Israelului de către șefi de stat, oficiali ONU și ONG-uri…

9 ore ago

Maia Sandu cere PA probe concludente privind legăturile Tatianei Răducanu cu Platon și Șor. Precizările Veronicăi Dragalin

Președinta Maia Sandu cere probe concrete din partea Procuraturii Anticorupție, condusă de Veronica Drăgălin, privind…

19 ore ago

„Din cauza urii voastre, premierul luptă pentru viața sa”. După atacul armat, aliații lui Fico dau vina pe presa liberală și pe progresiști

Aliații lui Robert Fico din parlamentul slovac au criticat presa liberală și progresiștii, sugerând că…

23 de ore ago