O boală care distruge anual vieţile a milioane de oameni ar putea să fie tratată şi vindecată, anunţă cercetătorii danezi, care se aşteaptă să obţină în scurt timp rezultatele unei lungi cercetări medicale.
„Ne aflăm la câteva luni distanţă de descoperirea unui leac împotriva HIV, care să fie accesibil tuturor oamenilor şi care să se producă la scară largă”, spun coordonatorii acestui studiu.
Testele care s-au făcut până acum în laborator oferă speranţă cercetătorilor, pentru că rezultatele au demonstrat că tratamentul funcţionează, iar acum oamenii de ştiinţă au început testele clinice pe oameni.
Tehnica pe care o folosesc cercetătorii danezi presupune eliberarea virusului HIV din „rezervoarele” pe care le formează ADN-ul, fiind astfel scos la suprafaţa celulelor.
În momentul în care este adus la suprafaţă, virusul este distrus de sistemul imunitar care este întărit cu ajutorul unui vaccin.
Pentru că rezultatele au fost atât de bune, statul danez le-a dat cercetătorilor 1,6 milioane de euro pentru a continua studiile şi a le oferi un rezultat concret oamenilor
„Sunt sigur în proporţie de 99% că vom avea succes în tentativa noastră de a elibera HIV-ul din rezervoare, de a găsi un leac împotriva acestei maladii. Provocarea constă în «convingerea» sistemului imunitar al pacienţilor să recunoască virusul şi să-l distrugă. Acest lucru depinde de puterea şi sensibilitatea fiecărui sistem imunitar”, a explicat doctorul Ole Søgaard de la Universitatea Aarhus.
sursa: antena3.ro
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…