Cotidianul francez Le Parisien a scris, miercuri, că există posibilitatea ca grupările Real Madrid şi Paris Saint-Germain să facă schimb de antrenori în vară, urmând ca italianul Carlo Ancelotti să ajungă în Spania, iar portughezul Jose Mourinho să vină în Franţa.
„Carlo Ancelotti şi-a dat acordul verbal pentru a prelua echipa Real Madrid. Ambele părţi îşi doresc să colaboreze din sezonul viitor. În ceea ce îl priveşte pe Mourinho există şanse ca el să ajungă la PSG. Dar în calea acestei afaceri stă Chelsea Londra”, a scris publicaţia franceză Le Parisien.
Presa internaţională a scris în ultima perioadă că Jose Mourinho va pleca de la Real Madrid în vară, iar viitorul său va fi legat de PSG sau Chelsea. Publicaţiile spaniole au notat că oficialii clubului Real Madrid l-au contactat deja pe Carlo Ancelotti pentru a-l înlocui pe tehnicianul portughez.
sursa: mediafax.ro
Consiliul Municipal Orhei a adoptat decizia privind crearea Întreprinderii Municipale ” Stadionul municipal Orhei”. Decizia…
Deși Regulamentul Circulației Rutiere spune că este interzisă transportarea persoanelor în remorcă, la Orhei continuă…
Fostul președinte al raionului Orhei, ajuns în această funcție pe listele Partidului Șor atenționează că…
Mai multe persoane care au ocupat funcția de președinte a raionului Orhei au primit titlul…
Condamnatul fugar Ilan Șor și-a creat, cu banii Moscovei, structuri de ”securitate” pe teritoriul R.…