Categories: ExterneSocialȘtiri

Laureaţi Nobel avertizează că restricţiile ameninţă democraţia şi drepturile omului

Măsurile introduse pentru a încetini răspândirea pandemiei de COVID-19 pot aduce o ameninţare pentru drepturile omului şi drepturile politice, au avertizat peste 500 de personalităţi internaţionale, printre care laureaţi ai premiului Nobel, într-o scrisoare deschisă publicată joi, transmite DPA, preluat de AGERPRES și MOLDPRES.

”Chiar şi unele guverne alese democratic luptă contra pandemiei prin concentrarea unor atribuţii de urgenţă care limitează drepturile omului şi consolidează supravegherea din partea statului fără a ţine cont de constrângeri juridice, de supravegherea parlamentară sau de perioade pentru restabilirea ordinii constituţionale”, menţionează textul scrisorii iniţiate de National Endowment for Democracy (SUA) şi Institutul internaţional pentru democraţie şi asistenţă electorală (IDEA), cu sediul la Stockholm.

”Nu este o coincidenţă că actuala pandemie a început într-o ţară unde circulaţia liberă a informaţiilor este reprimată şi unde guvernul i-a pedepsit pe cei care au avertizat despre pericolul virusului – avertismente care au fost considerate zvonuri răspândite pentru a afecta prestigiul statului”, se mai arată în scrisoarea deschisă, cu referire la China.

Printre semnatari se află 13 laureaţi ai premiului Nobel, inclusiv polonezul Lech Walesa şi scriitoarea şi jurnalista de investigaţii belarusă Svetlana Alexievici.

”Criza COVID-19 este un semnal de alarmă, un avertisment urgent că libertăţile pe care le apreciem sunt expuse riscurilor şi că nu trebuie să le luăm de-a gata”, adaugă semnatarii.

Scrisoarea este semnată, printre alţii, de lideri civili sau politici precum activistul pro-democraţie Joshua Wong, foşti preşedinţi precum Vaira Vike-Freiberga (Letonia) şi Joaquim Chissano (Mozambic) şi fostul ministru de externe suedez Carl Bildt.

Apelul este susţinut şi de aproximativ 70 de instituţii pro-democraţie.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

5 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

2 săptămâni ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago