Categories: PoliticSocialȘtiri

La vânătoarea ‘domneasca’ a fost şi un jurnalist. Şi el a tăcut despre crimă!

Un  jurnalist  a participat la vanatoarea din 23 decembrie, unde a fost omorat omul de afaceri Sorin Paciu.  Ca si demnitarii  participanti la acea partida de vanatoare,  jurnalistul a ascuns acest lucru. Asta, potrivit unui comunicat privind discutiile care au avut loc ieri, la sedinta  Clubului de Presa cu tema “Informare sau manipulare: cum îşi vede rolul mass-media din Moldova?”, organizata de Centrul pentru Jurnalism Independent.

Vorbind despre comportamentul mass-media în reflectarea cazului de la Pădurea Domnească, experţii au constatat  că tocmai această situaţie a arătat cine sunt adevăraţii proprietari ai instituţiilor media din Moldova. „A fost nevoie de o tragedie la vânătoarea de la Pădurea Domnească, ca să vedem clar ce instituţie de presă şi a cărui hram poartă”, a  spus  Alina Radu, directoarea „Ziarului de Gardă”.

Ruslan Mihalevschi, redactor-şef SP, Bălţi a spus că, actualmente, asistăm la un proces de schimbare la faţă a unor instituţii media, menţionând că, deşi  proprietarii acestora sunt practic cunoscuţi, nu există suficientă transparenţă în ceea ce priveşte proprietatea mass-media.

De asemenea, experţii Clubului de Presă au discutat despre lipsa de curaj în breasla jurnalistică, referindu-se la faptul că un jurnalist a fost la vânătoare, dar a ascuns acest lucru. Ion Terguţă, directorul companiei Teleradio MIR, a explicat tăcerea acestuia prin lipsa de libertate, securitate, dar şi frică, ţinând cont că la vânătoare au participat persoane politice influente. 

Pentru a face lumină în acest caz, unii dintre participanţii la Clubul de Presă au spus că  jurnaliştii trebuie să fie solidari şi să ceară  demisia tuturor persoanelor implicate, precum şi publicarea mai multor investigaţii care să scoată la suprafaţă detaliile.

 

 

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

3 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago