Select your Top Menu from wp menus

La Penitenciarul din Brănești, Orhei cu suportul IREX Europe, a fost inaugurat un ungheraș media

Photo Credit To Penitenciarul Brănești

Instruirea mediatică este necesară și persoanelor care au fost private de libertate, pentru că și acestea sunt membri ai societații și consumatori de informații. La Penitenciarul din Brănești, Orhei a fost inaugurat un ungheraș media. Evenimentul a avut loc în cadrul unui program de instruire mediatică pentru persoanele care își ispășesc pedeapsa, organizat de IREX Europe. Scopul programului Educația Mediatică Informațională (EMI), spun reprezentanții administrației instituții penitenciare, este formarea unor cunoștințe și abilități specifice în domeniul mass-media a persoanelor private de libertate.

inaugurare ungheraș media

Proiectul, care a început la Penitenciarul Brănești de mai bine de o jumătate de an, are mai multe obiective. Acestea urmăresc, printre altele, scopul ca participanții la instruire să înțeleagă cum mesajele mass-media afectează personalitatea /grupul țintă, să detecteze propaganda, cenzura sau discriminarea și să formeze abilități de analiză a informațiilor recepționate prin media.
Amenajarea ungherașului media a presupus procurarea echipamentului pentru bibliotecă, rafturi, mobilier și tehnică pentru bibliotecă în valoare de 1000 dolari SUA.

De menționat că la Penitenciarul din Brănești, în fiecare lună sunt organizate, în medie, câte două evenimente, la care participă deținuții. Chiar dacă sunt private de libertate, persoanele de aici nu trebuie sa piardă legătura cu rimul vieții de după porțile instituției. Așa, eliberandu-se din detenție, ei se vor reintegra mai facil în societate, consideră administrația penitenciarului.

eveniment Penitenciar Brănești

Un alt scop, este reeducarea și repunerea pe făgașul respectării normelor de conduită în societate, în detrimentul neadmiterii unor fapte infracționale. În acest mod, tot în decembrie, Penitenciarul nr. 18 – Brănești s-a alăturat campaniei „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen”. În această perioadă, persoanelor condamnate le-au fost prezentate materiale informative și explicat că „din violenţă rezultă numai violență, care e transmisă din generație în generație, infectînd ca o boală intreaga societate”.

Tatiana Djamanov


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/la-penitenciarul-din-branesti-orhei-cu-suportul-irex-europe-a-fost-inaugurat-un-ungheras-media/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19