Select your Top Menu from wp menus

La Orhei va fi deschisă secția de votare pentru alegerile parlamentare din România

Pentru alegerile parlamentare din România, care sunt programate pentru 11 decembrie, la Orhei va fi deschisă o secție de votare. Secția se numără printre cele 35 deschise în Republica Moldova cu ocazia alegerilor parlamentare din România. În cadrul unei conferințe de presă,  Ambasadorul României la Chişinău, Daniel Ioniţă, a declarat că de această dată actele ce dovedesc deţinerea cetăţeniei române valabile trebuie să fie însoţite şi de acte care demonstrează reşedinţa în străinătate. În cazul cetăţenilor Republicii Moldova, aceştia trebuie să vină la secţia de votare cu actul de identitate românesc însoţit de acte ce dovedesc domiciliul în Moldova.

Ambasadorul a îndemnat cetăţenii să vină la vot şi a făcut apel să se asigure că deţin acte valabile sau să facă demers pentru a le reînnoi înainte de ziua scrutinului.
La Orhei, secția de votare pentru alegerile din România, a fost deschisă pentru prima data în toamna anului 2009, fiind vorba de scrutinul prezidențial, care a fost câștigat de Traian Băsescu.

De atunci secția de votare este organizată în incinta Școlii de Muzică din Orhei. La ultimele alegeri din România, cele prezidențiale ținute în 2014, procesul de vot la Orhei  nu s-a finalizat calm, mai mulţi oameni nu au fost lăsaţi să intre până la ora 21 în secţia de votare ceea ce a provocat nemulţumiri şi altercaţii.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/la-orhei-va-fi-deschisa-sectia-de-votare-pentru-alegerile-parlamentare-din-romania/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19