Categories: RegiuneSocialȘtiri

La Orhei s-a desfăşurat prima ediţie a festivalului de dans popular pentru copii ”Orhei – Inima Moldovei” FOTO

Prima ediţie a festivalului de dans popular pentru copii ”Orhei – Inima Moldovei”s-a desfăşurat   astăzi  in orasul  Orhei.

Evenimentul,  găzduit de Centrul de Cultură “A. Suruceanu”,  a adunat participanţi din raioanele Ungheni, Soroca, oraşul Orhei şi satul Ciocâlteni. La festival au participat şi reprezentanţii oraşului Komsomolsk, reg. Poltava, Ucraina. Dacă participantii din R.Moldova au prezentat dansuri populare autohtone, atunci oaspeţii ucraineni au venit si cu un program de cântece în limba ucraineană şi dansuri moderne.
Evenimentul, care a fost organizat de Primăria Orhei cu suportul unei bănci comerciale,  a cuprins şi expoziţii cu vânzare ale meşterilor populari şi s-a finalizat cu un concert al Ansamblului Academic de Dansuri Populare ”Joc”.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago