La Orhei autoritățile vor să organizeze un referendum pentru construcția unei piețe noi

Autoritățile din Orhei, vor din nou să organizeze un referendum local legat de piața comercială. O decizie în acest sens a fost aprobată la ședința extraordinară a Consiliului Municipal Orhei, de vineri,  11 august. Proiectul de decizie a fost introdus pe ordinea de zi  suplimentar de către președintele fracțiunii majoritare, Pavel Verejanu.

Documentul prevede inițierea referendumului în care orheienii să fie întrebați dacă sunt de acord cu construcția unei piețe noi. Totuși,  în hotărâre lipsește întrebarea care va fi supusă referendumului, iar în timpul discuțiilor s-a vorbit din nou despre strămutrea pieței existente ăn centrul orașului.

Primarul Ilan Șor  a declarat că piața va fi trasferată într-un alt loc, în apropiere, dar asta se va întâmpla doar după consultarea orheienilor. La întrebarea consilierului liberal, Ion  Codreanu, despre  ce se va întâmpla cu terenul din centrul orașului, pe care este amplasată actuala piața, Șor a răspuns  că  acolo s-ar putea să fie construit un obiect de menire socială.

În Nota Informativă la proiectul in cauză se menționează  că peste 15 zile CM va reveni la această chesitiune și va aproba o decizie cu data  desfășurării referendumului.

Amintim că și anul trecut autoritățile locale au adoptat o decizie în care se solicita organizarea unui referendum local privind strămutarea pieței comerciale. Planul edililor orheieni nu a fost însă realizat, deoarece Comisia Electorală Centrală a semnalat nereguli legate de această intenție.  

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

3 zile ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

3 zile ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

3 zile ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

3 zile ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

3 zile ago