Șase consilieri din Mălăiești, raionul Orhei au semnat declarația simbolică de Unire cu România. Semnăturile acestora sunt puse pe documentul care a fost postată pe rețelele de socializare. În componența comunei Mălăiești, intră satele Mălăiești și Târzieni, iar consiliul comunal are în total 9 consilieri. Anterior o declarație simbolică de Unire cu România a fost semantă de reprezentanții autorităților locale din comuna Vatici. Acolo însă semnăturile pe document le-au pus nu doar majoritatea consilierilor locali, ci și primarul și secretarul consiliului local.
Până acum reprezentanții autorităților din 38 de localități au semnat declarații de Unire cu România. Acțiunile au loc în contextul în care în martie se împlinesc 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, iar în decembrie se fac 100 de ani de la crearea României Mari.