Select your Top Menu from wp menus

La Liceul ”O.Ghibu” din Orhei a fost lansat proiectul unui teatru social VIDEO

Prezentarea proiectului unui teatru social cu genericul ”Facem, Vrem, Schimbăm”, a avut loc vineri, 2 decembrie la Liceul Teoretic ”Onisifor Ghibu” din Orhei. Potrivit directoarei instituției, Eugenia Bulat realizarea activităților din cadrul acestui proiect a devenit posibilă după ce liceul a câștigat o sumă de 6 mii de dolari din partea Fundației Soros Moldova.

Eugenia Bulat a relatat pentru Radio Orhei că pentru a obține sprijinul financiar a fost depusă o muncă voluminoasă, unul din atuurile instituției fiind și că în 2014 liceul a obținut finanțare din partea Fundației, pentru dotarea unei clase multimedia.

Proiectul, care se va desfășura în perioada 1 decembrie – 31 mai, va implica 40 de elevi, învățători și părinți care vor elabora scenariul și vor prezenta 3 spectacole în care vor fi abordate problemele sociale ale elevilor și nu doar. La sfârșitul primăverii viitoare, spectacolele vor fi prezentate și în alte instituții de învățământ din raion și republică.

O altă activitate preconizată în cadrul proiectului, care este desfășurat în parteneriat cu asociația prărinților, din cadrul Liceului ”Onisifor Ghibu” se va desfășura în clasa multimedia, unde se va urmări studierea mai aprofundată a posibilităților pe care le oferă tehnologiile informaționale moderne.
Eugenia Bulat a menționat că în proiect vor fi atrași în special elevii claselor a 7-a a 8-a, fiind soluționată astfel problema lipsei ocupației pentru tineret în timpul liber, problemă, despre existența căreia au vorbit și părinții la începutul anului de învățământ.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/la-liceul-o-ghibu-din-orhei-a-fost-lansat-proiectul-unui-teatru-social-video/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19