Un șofer din Cucuruzenii de Sus a scăpat cu viața, după ce a intrat cu mașina într-o casă din Crihana. Accidentul a avut loc în seara zilei de sâmbătă, 25 iunie.
Bărbatul de 29 de ani se afla la volanul unui automobil Mazda, fiind în stare de ebrietate, șoferul a pierdut controlul volanului și a intrat în construcție.
Din fericire, automobilul a nimerit cadrul ferestrei, accidentul nefiind urmat de daune pentru sănătatea și viața șoferului. Cazul este investigat de IP Orhei.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Național de Patrulare, în zilele de odihnă, angajații săi au depistat 34 de șoferi, aflați sub influența băuturilor alcoolice
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…