La Chișinău va începe miercuri, 18 mai, cea de-a doua reuniune a Comitetului parlamentar de Asociare UE-Republica Moldova. La eveniment sunt așteptați europarlamentarul Andi Cristea și șeful Delegației UE la Chișinău, Pirkka Tapiola. Un comunicat al Parlamentului anunță că deputații moldoveni și cei europeni vor discuta, între altele, despre recentele evenimente politice din Republica Moldova și felul în care sunt realizate reformele din domeniul justiției, administrației publice, dar și combaterea corupției sau respectarea drepturilor omului. La începutul acestui an, președintele Delegației Parlamentului European în cadrul Comitetului de cooperare UE-Republica Moldova, Andi Cristea, declara Europei Libere că UE așteaptă de la guvernul de la Chișinău: „implementarea reformelor europene, pași rapizi și victorii de etapă pentru restabilirea încrederii finanțatorilor internaționali”. Comitetul Parlamentar de Asociere UE – Republica Moldova se reuneşte de două ori pe an, la Bruxelles şi la Chișinău. Prima reuniune a forului a avut loc la Bruxelles, în perioada 21-22 septembrie 2015.
sursa: europalibera.org
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…