Select your Top Menu from wp menus

La Chişinău au fost continuate discuţiile între reprezentaţii politici în reglementarea transnistreană

La 25 august 2014, la sediul Misiunii OSCE de la Chişinău, a avut loc întrevederea reprezentanţilor politici în procesul de reglementare transnistreană de la Chişinău şi Tiraspol, Eugen Carpov şi Nina Ştanski, precum şi reprezentanţii partenerilor internaţionali din formatul de negocieri „5+2″.

În cadrul întrevederii au fost continuate discuţiile pe marginea problemelor actuale ale circulaţiei libere. În acest sens, Eugen Carpov a atras atenţia asupra acţiunilor unilaterale ale structurilor de forţă transnistrene, precum extinderea ilegală a infrastructurii așa-numitelor posturi de control la linia administrativă, complicarea procedurii de trecere și limitarea termenului de aflare în stânga Nistrului. „Acțiunile și deciziile care nu au fost coordonate cu Chişinăul și creează noi impedimente în calea liberei circulaţii a cetăţenilor şi transportului, nu pot fi tolerate”, a menţionat vicepremierul pentru reintegrare.

De asemenea, reprezentanţii politici au discutat despre dosarele penale care au fost pornite de Procuratura Generală pe numele mai multor reprezentanți ai structurilor din regiune pentru depăşirea atribuţiilor. Eugen Carpov a precizat că aceste dosare au temei legal, fără vreun substrat politic, după cum insinuează Tiraspolul. Totodată, vicepremierul a menționat că autoritățile de la Chișinău sunt deschise să discute acest subiect și să identifice soluții doar în limitele cadrului juridic existent pentru fiecare dosar în parte.

Un alt subiect discutat a ținut de domeniul telecomunicațiilor. Eugen Carpov a menţionat că nici Chișinăul, nici companiile de pe ambele maluri ale Nistrului nu sunt interesate să existe suprapuneri de frecvenţe care ar putea crea blocaje în transmisiunea unor posturi TV, a telefoniei mobile sau pentru conexiunea la internet. Dar la capitolul dat este imperativă respectarea în primul rând a standardelor și angajamentelor internaționale ale Republicii Moldova ce decurg din tratatele la care statul nostru este parte. S-a convenit ca discuțiile la acest subiect să continue la nivelul experţilor în cadrul şedinţei grupurilor de lucru pentru telecomunicaţii.

sursa: National.MD


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/la-chisinau-au-fost-continuate-discutiile-intre-reprezentatii-politici-in-reglementarea-transnistreana/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19