Select your Top Menu from wp menus

La Chişinău a fost lansată oficial Ziua Europei

Ziua Europei din acest an a fost lansată astăzi în format online, cu participarea mai multor ambasadori ai statelor membre ale Uniunii Europene în Republica Moldova. Diplomații au spus ce înseamnă pentru ei această zi şi au adresat mesaje cetățenilor din țara noastră, transmite MOLDPRES.

Şeful Delegației Uniunii Europene la Chişinău, Peter Michalko, a declarat că Ziua Europei scoate în evidență valorile care au stat la bazele formării UE și care, de peste 70 de ani de la Declarația Schuman, ghidează, prin solidaritate și unitate, statele membre. „Chiar din primele zile ale pandemiei, Uniunea Europeană a fost alături de cetăţenii Republicii Moldova, la fel cum a fost şi mai înainte, prin derularea mai multor proiecte de dezvoltare. Împreună suntem uniți şi solidari şi împreună putem fi mai puternici”, a relevat Peter Michalko.

La rândul său, Daniel Ioniţă, ambasadorul României în Republica Moldova, a subliniat că „Ziua Europei este un eveniment de bucurie, care vine să sublinieze principiile şi valorile comunității europene, spiritul de solidaritate care stă la baza familiei Europei”. Diplomatul a menționat că România a fost şi este mereu alături de R. Moldova în aspirațiile de aderare la Uniunea Europeană.

În fiecare an, de Ziua Europei (9 mai) este sărbătorită pacea și unitatea în Europa. Data marchează ziua istorică în care a fost pronunțată declarația Schuman. În cadrul unui discurs ținut la Paris, în 1950, ministrul francez al afacerilor externe de atunci, Robert Schuman, propunea stabilirea unei noi forme de cooperare politică în Europa, care să înlăture pentru totdeauna posibilitatea izbucnirii unui nou război între națiunile europene. Viziunea sa era de a crea o instituție europeană care să centralizeze și să gestioneze producția de cărbune și oțel. Un an mai târziu, a fost semnat tratatul care prevedea crearea unui astfel de organism. Propunerea lui Robert Schuman este considerată a fi piatra de temelie a Uniunii Europene.

Pentru prima dată, Ziua Europei a fost sărbătorită în Republica Moldova în 2006. Totuși, Ziua Europei a fost declarată sărbătoare oficială în țara noastră, de către Parlament, la 28 aprilie 2017. 

În fiecare an, de Ziua Europei, la Chişinău  şi în multe alte localități din ţară sunt organizate programe speciale de sărbătoare, cu excepţia anului trecut, când din cauza pandemiei, activităţile cu ocazia evenimentului au fost organizate în regim online.

Şi în acest an, deoarece situația epidemiologice se menține complicată, acțiunile prilejuite de Ziua Europei vor fi preponderent virtuale. Astfel, instituțiile UE organizează o serie de evenimente înainte de 9 mai, prin care cetățenii europeni și nu numai să poată afla mai multe despre Uniunea Europeană. 

În Republica Moldova, agenda prilejuită de Ziua Europei în acest an include o campanie de presă dedicată proiectelor UE în țara noastră, o serie de interviuri cu diferite personalităţi care vor povesti despre relațiile cu Uniunea Europeană, importanța acesteia şi susținerea oferită de statele membre țării noastre, orașul european virtual, concertul tradițional dedicat Zilei Europei susținut de colective şi artiști din ţară, alte activități dedicate culturii şi artei europene, politicii de mediu, programe educative şi sociale etc.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/la-chisinau-a-fost-lansata-oficial-ziua-europei/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19