Select your Top Menu from wp menus

La Chișinău a avut loc un amplu marș al „ReUnirii”…

Participanții au mărșăluit din scuarul Teatrului de Operă și Balet până la scuarul Gării Feroviare, scandând lozinci precum „Basarabia e România” și „Unire”. Estimările preliminare ale poliției spun că au fost prezenți circa 6 mii de persoane.

Președintele mișcării civice unioniste „Tinerii Moldovei” Anatol Ursu a spus că marșul a fost unul pașnic.

„A fost cel mai frumos 27 martie care s-a sărbătorit până acum, a fost și cel mai numeros. După estimările noastre, au fost prezenți circa 50.000 de oameni”.

Participanții au cerut unirea Republicii Moldova cu România, deoarece consideră că asta ar fi soluția pentru criza politică și economică din țară. La marș au venit persoane din mai multe raioane ale țării, dar au fost și vizitatori de peste Prut.

În fața sediului Ministerului Afacerilor Interne, aceștia au ținut un minut de reculegere pentru cei căzuți în războiul de pe Nistru.

Circulația a fost restricționată în perimetrul străzilor centrale pentru câteva ore, iar zeci de polițiști au asigurat securitatea marșului.

Manifestanții au format un tricolor din câteva mii de baloane roșii, galbene și albastre, pe care l-au purtat în marș până în scuarul Gării Feroviare, unde a avut loc un concert.

Marșul unionist a făcut parte dintr-o serie de evenimente dedicate aniversării de 98 de ani de la unirea Basarabiei cu România.

Dimineața, a avut loc un așa zis Congres al Sfatului Țării 2, în incinta Palatului Național, la care au participat circa două mii de persoane care simbolic au votat reunirea. Scopul congresului ar fi să elaboreze strategii de reunire a Republicii Moldova și României.

Lucrările forului de la Palatul Național au fost perturbate de o alertă cu bombă. Polițiștii au înconjurat clădirea și nu au permis nimănui să intre sau să iasă din sală. Oamenii legii au cercetat holurile clădirii, ajutați de câini dresați, însă au constatat că a fost o alertă falsă.

Lângă Arcul de Triumf din centrul Chișinăului au fost văzute și câteva persoane care țineau o pancartă cu inscripția „Unioniști deci trădători”.

Manifestările unioniste au fost criticate vineri de deputații opoziției socialiste și celei comuniste, dar tentativele de adoptare a unei declarații a Parlamentului despre „inviolabilitatea” Republicii Moldova au eșuat.

sursa: europalibera.org


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/la-chisinau-a-avut-loc-un-amplu-mars-al-reunirii/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19