Select your Top Menu from wp menus

La Bolohan a avut de suferit o femeie care a încercat singură să stingă un incendiu de vegetație. A fost salvată de pompieri

În amiaza zilei de vineri,17 iunie pompierii din Orhei au fost alertați că în extravilanul s. Bolohan, arde vegetația uscată, anunță un comunicat al Direcției Situații Excepționale Orhei. Imediat la locul indicat s-a deplasat o echipă de intervenţie, care a constatat că ardea vegetația pe o suprafață de 50 ari. În momentul când pompierii localizau incendiul au depistat la sol o femeie, în stare conștientă, cu arsuri pe membrele inferioare, superioare și pe față. Atunci pompierii au solicitat o ambulanță pentru ca aceasta să fie preluată și să îi fie a acordat ajutorul medical. Preliminar pompierii au constatat că femeia de 73 ani efectuând lucrări în vie, a încercat să stopeze extinderea focului, dar a primit arsuri și a căzut la sol. La numărul unic de urgență 112 au sunat martori, care au văzut vegetația incendiată. La moment femeia de 73 ani este internată în secția de terapie intensivă a Spitalului raţional Orhei. Cauza producerii incendiului și circumstanțele cazului urmează de a fi stabilite.
În acest context DSE mun Orhei reiterează:
Nu utilizați focul deschis pentru arderea vegetației uscate și a altor resturi de vegetație;
Nu lăsaţi focul deschis fără supraveghere;
Nu aruncați mucuri de țigară, chibrituri nestinse;
Respectați modul de colectare, păstrare și transportare a resturilor vegetale;
Supravegheați în permanență copiii și interziceți jocul acestora cu surse care ar putea provoca incendii;
La depistarea focarelor de ardere apelați la numărul unic de urgență 112 și după posibilități întreprindeți măsuri de lichidare a flăcărilor, dar fără a vă pune viața și sănătatea în pericol.

17.06.2022
Direcția Situații Excepționale mun. Orhei
Maior s/i Diana Maxim


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/la-bolohan-a-avut-de-suferit-o-femeie-care-a-incercat-singura-sa-stinga-un-incendiu-de-vegetatie-a-fost-salvata-de-pompieri/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19