Categories: ExterneȘtiri

La bine şi la greu: campionat mondial de cărat neveste VIDEO

Zilele trecute, localitatea Sonkajarvi din Finlanda a fost gazda Campionatului mondial de cărat neveste. Evenimentul, organizat începând cu 2002, este sponsorizat de Asociaţia Antreprenorilor Finlandezi.

La acest eveniment năstruşnic participă anual mii de spectatori veniţi din toate colţurile lumii. În urma competiţiei constând în transportarea unei persoane de sex feminin în spate pe o distanţă de 253,5 metri, presărată cu obstacole, este desemnat un cuplu câştigător. „Soţia” transportată poate fi consoarta „cu acte” în regulă, sau orice altă femeie (prietenă, vecină, soră, soţia prietenului, etc.)

Premiilor acordate în bani li se adaugă unul constând în echivalentul greutăţii soţiei în litri de bere, o plasă cu produse din partea sponsorilor şi, de anul trecut, o statuetă reprezentând un bărbat cu o femeie în spate. Un premiu special este acordat cuplului căsătorit care a parcurs obstacolele în timp record. Numărul maxim al echipelor care pot concura a fost fixat la 40, iar înscrierea se face pe baza unei cereri, însoţită de chitanţa de plată a sumei de 50 de euro de echipă.

Cuplurile intrate în competiţie trebuie să treacă cu brio 4 probe şi anume: parcurgerea unui teren acoperit cu nisip fin, a unuia cu iarbă şi a altuia cu asfalt, după care bărbatul trebuie să transporte „povara” printr-un bazin cu apă, cu adâncimea de 1 metru. Dacă cel care transportă nevasta o scapă, echipa va fi penalizată cu 15 secunde pentru fiecare accident de acest fel. Câştigătorii trebuie să efectueze două circuite complete ale zonelor cu obstacole în timp record. La finalul fiecărei ture, membrii echipei trebuie să bea un pahar din băutura oficială a ediţiei.

Printre regulile concursului: femeia să aibă minimum 17 ani, iar echipamentul obligatoriu al ambilor membri ai echipei este costumul de baie. Greutatea poverii trebuie să fie de minimum 49 de kilograme. Dacă „soţia” are mai puţin de 49 de kilograme, „soţul” trebuie să care şi un rucsac în care se adaugă greutăţi, până la atingerea greutăţii standard. Toţi participanţii trebuie să aibă, evident, simţul umorului. Echipele intră pe pistă două câte două.

De curând, a fost introdus un concurs pe echipe. În cadrul acestuia, regulile sunt aceleaşi ca la individual, diferenţa fiind că trei bărbaţi cară aceeaşi nevastă, în trei ture consecutive. La începutul fiecărei ture, nevasta este pasată următorului bărbat şi tot aşa. La începutul fiecărei ture, cărătorul trebuie să consume o halbă de bere. Echipa formată din patru persoane este recompensată, în caz de victorie, cu aceleaşi premii.

În public, este desfăşurat un concurs de majorete. Câştigători sunt desemnaţi cei care fac cele mai amuzante comentarii şi care încurajează în modul cel mai original echipa preferată, pe baza înregistrărilor efectuate în timpul concursului. În acest scop, cameramani profesionişti nu iartă nici un loc din public, fiecărui scaun fiindu-i ataşat şi un microfon.

Concursul, organizat începând cu 1992, îşi are originile în secolul al XIX-lea, când, în satele finlandeze exista obiceiul ca bărbaţii neînsuraţi să „fure” fete din satele vecine pentru a participa la tradiţionalul bâlci din luna iulie. Tot în secolul al XIX-lea, un cunoscut războinic pe nume Rosvo-Ronkainen îşi racola oamenii dintre aceia care treceau mai multe probe de vitejie, printre care şi una constând în a căra cât mai multe femei în spate.

Recordurile atinse la Campionatul mondial de cărat neveste sunt înscrise în Guinness Book of Records.

Obiceiul finlandezilor se pare că este molipsitor, concursuri de acelaşi fel fiind organizate de câţiva ani în Australia, Noua Zeelandă, Estonia şi SUA

sursa: agerpres.ro

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

2 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

7 zile ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

7 zile ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

o săptămână ago