Astăzi, 15 septembrie 2014, începe perioada electorală pentru alegerile parlamentare stabilite pentru data de 30 noiembrie 2014. Din această zi și pînă la confirmarea legalității scrutinului și validarea mandatelor deputaților de către Curtea Constituțională, se vor derula mai multe activități și proceduri de pregătire, organizare și desfășurare a alegerilor parlamentare scrie National.MD cu referire la un comunicat al CEC.
În conformitate cu prevederile Codului electoral, campania electorală începe pentru fiecare concurent electoral din momentul înregistrării acestuia de către Comisia Electorală Centrală. Perioada de înregistrare pentru concurenți este cuprinsă între a 60-ea și a 30-ea zi înainte de ziua alegerilor.
În baza art.41 alin. (1) și art.26 alin.(1) lit.d) din Codul electoral, Comisia Electorală Centrală a făcut face publică lista partidelor și a altor organizații social-politice care, la situația din 15 septembrie 2014, au dreptul de a participa la alegerile parlamentare din acest an. Potrivit CEC doar aceste partide și organizații social-politice pot desemna candidați pentru scrutinul din 30 noiembrie curent.