Select your Top Menu from wp menus

La 71 de ani ascultă rap şi face sex în public. Şi asta nu e tot!

O femeie în vârstă de 71 de ani îşi terorizează vecinii mai rău ca un adolescent rebel. Ea ascultă rap cu volumul dat foarte tare, la primele ore ale dimineţii şi preferă sexul în aer liber, spre exasperarea celor care locuiesc în apropiere.

Scandalul între Joan Nisbet, o femeie în vârstă de 71 de ani din Marea Britanie, şi vecinii ei a început în urmă cu 12 ani, fără un motiv anume. De atunci femeia le-a făcut viaţa un chin. Ea ascultă muzică rap cu volumul la refuz la primele ore ale dimineţii şi face sex în curtea casei sale.

Cum era şi firesc, vecinii ei au fost deranjaţi şi şi-au permis să îi atragă atenţia asupra gesturilor sale. Femeii atât i-a trebuit: a ajuns chiar să îi ameninţe cu moartea pe cei care au avut curajul să o critice, iar către faţa uneia dintre vecinele sale a pulverizat chiar erbicid.

Alţi vecini, mai slabi de înger, au ajuns chiar să vrea să se sinucidă din cauza femeii.
După cei 12 ani de suferinţe şi reclamaţii, vecinii şi-au găsit în sfârşit liniştea. Femeia a fost condamnată la închisoare pentru faptele sale şi va fi evacuată pentru moment din locuinţă.

Cu toate astea, după ce îşi va efectua cele 3 luni de pedeapsă, este posibil ca femeia să revină la vechile obiceiuri.

“Este un diavol. În ultimii ani ne-a transformat vieţile într-un adevărat iad. A terorizat întreg cartierul, ne-a injurat copiii şi a ascultat muzică atât de tare că se putea auzi din stradă”, a mărturisit unul dintre reclamanţi în timpul procesului, citat de Daily Mail.

sursa: EVZ.ro 


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/la-71-de-ani-asculta-rap-si-face-sex-in-public-si-asta-nu-e-tot/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19