Președintele Klaus Iohannis a calificat drept „mai bună” a doua propunere a PSD de premier, în persoana lui Sorin Grindeanu, dar nu va spune astăzi dacă-l numește sau nu – au informat surse de la președinția română citate de Agerpres. Aceleași surse spun că noul guvern al României, rezultat din alegerile de la 11 decembrie, va fi învestit cel mai probabil abia după Anul Nou. Săptămâna aceasta Iohannis a respins prima alegere a PSD pentru postul de premier, pe Sevil Shhaideh. Iohannis nu și-a motivat public refuzul. Social-democratei de 52 de ani i s-a reproșat din partea opoziției politice lipsa de experiență, iar presa a scris că o problemă ar fi și legăturile soțului ei, un sirian, cu regimul președintelui de la Damasc, Bashar al-Assad.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…