Klaus Ioahannis, despre relația România – R.Moldova: Vom relua cooperarea deplină doar atunci când vom vedea la nivel guvernamental acțiuni concrete îndreptate spre continuarea parcursului european

Liderul de la Cotroceni, Klaus Iohannis a declarat astăzi, 16 ianuarie, cu ocazia reuniunii anuale a ambasadorilor acreditați la București, că România va continua doar proiectele care sprijină direct cetățenii din Republică Moldova.

„În ceea ce privește Republica Moldova, reiterez poziția României: parcursul european este singura și cea mai sigură cale către reformarea profundă a instituțiilor, de natură să aducă beneficii palpabile cetățenilor săi.

Din păcate, așa cum am mai spus, nu suntem deloc convinși că actualul guvern de la Chișinău își propune acest obiectiv. De aceea, vom continua doar proiectele de sprijin care sunt dedicate direct cetățenilor, proiectele cu impact la nivel local și proiectele de interconectare strategică”, a spus Klaus Iohannis, potrivit Digi24.ro.

Klaus Iohannis a menționat că o cooperare la nivel guvernamental va fi reluată doar după acțiuni concrete pentru combaterea corupției și inițierea unor programe de reformă.

„Vom relua cooperarea deplină doar atunci când vom vedea la nivel guvernamental acțiuni concrete îndreptate spre continuarea parcursului european, a procesului de reformă, cu precădere în domenii precum justiția, administrația și combaterea corupției, de natură să asigure un parcurs democratic și predictibilitate în plan intern şi extern”, a declarat președintele României.

Amintim că premierul României, Ludovic Orban, a vorbit la Bruxelles cu oficialii europeni despre situația politică din R.Moldova, menționând despre necesitatea implementării de către Uniunea Europeană a unei politici de condiționalități stricte în relația cu noul Guvern socialist, urmărind stimularea de reforme reale, în continuarea eforturilor Guvernului anterior.

„Deci tot ceea ce s-a întâmplat în Republica Moldova reprezintă o involuție, care creează, ne creează îngrijorare, şi din punctul nostru de vedere, nu putem să considerăm un partener serios actualul guvern”, a declarat atunci șeful Guvernului de la București. 

sursa: radiochisinau.md

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

3 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago