Jurnalistul rus Arkadi Babcenko, un cunoscut critic al autorităților de la Kremlin, care a fost nevoit să se refugieze din Rusia, a vorbit într-un interviu amplu pentru publicația ucraineană Censor.net, despre cum vede Rusia, țările din vecinătate. Potrivit lui Babcenko, Rusia nu recunoaște Ucraina, Georgia, Moldova drept subiecte ale dreptului internațional, ci le privește ca pe niște saci cu nisip și le folosește în lupta sa cu SUA. Din aceste țări, potrivit jurnalistului rus, țara sa de baștină construiește un val de protecție în fața tranșeiei, pentru ca să nu vină ”afurisita” NATO.
În opinia jurnalistului, care a luptat în trupele ruse, în cadrul celor două campanii din Cecenia, situația în care Rusia va înceta să își trimită soldații peste hotarele țării, ar putea înceta odată cu destrămarea acestei țări.